Tranzactioneaza Albalact (ALBZ) - 0.52 RON (%) Tranzactioneaza

Stiri

Optimismul bursier la integrarea europeană s-a consumat repede. 10 ani de la „creșterea frizerească” din 3 ianuarie 2007

Trendul asccendent multianual care a premers intrării României în Uniunea Europeană s-a terminat la Bursa de Valori București chiar în anul în care țara a devenit membru cu drepturi depline. Prima zi de tranzacționare la BVB, ca piață de capital din UE, a adus o creștere explozivă de 8% a celor mai lichide titluri. Mișcarea a reprezentat un optimism exagerat, iar evoluția post-factum arată drept corecte caracterizările că a fost o „creștere frizerească”, prin cumpărări nebunești. Criza financiară din 2008 a prăbușit cotațiile bursiere și a evidențiat faptul că povestea europeană a pieței de la București a fost supradimensionată. Optimismul față de integrarea României în Uniunea Europeană a fost transferat la un nivel exagerat în cotațiile de la Bursa de Valori București, iar trendul puternic descendent subsecvent aderării propriu-zise a pus în evidență slăbiciunile fundamentale ale companiilor listate față de așteptările uriașe încorporate în prețuri. Ca și în alte baloane speculative renumite precum cel al Companiei Mărilor de Sud din 1720 (care a vândut optimismul legat de dezvoltarea Americii de Nord), balonul care a premers Marea Criză în 1929 (care a vândut așteptările față de noile tehnologii informaționale – auto, frigorifică, radio-TV, electricitate, aviație, etc.) și bula dot.com din 2000 (care a anticipat explozia industriei IT și a internetului), povestea spusă s-a confirmat într-o măsură la nivel economic, însă mai târziu, nu pe deplin, și nu s-a rîsfrânt decât parțial la nivelul cotațiilor față de prețurile pompate în baza poveștii. Investitori experimentați nerezidenți au fructificat acest trend, expunerea pe România fiind fără precedent, însă valul de vânzări care a urmat a prăbușit cotațiile și nu i-a mai regăsit reintrând pe piață pe acești actori. BVB a rămas o frontieră uitată a lumii bursiere. Anul 2007 debuta cu o oarecare nervozitate - după ce la 1 ianuarie România a dobândit statutul de țară membră a UE - cu indicii principali de la Bursa de Valori București în zona maximelor istorice și incertitudini față de susținerea pe mai departe la cumpărare. Investitorii erau, oarecum avertizați. Optimismul legat de viitorul european al țărilor se consuma într-un trend care anticipa integrarea, iar momentul propriu-zis al intrării era vândut. Așa se întâmplase după aderarea în mai 2004 a Ungariei, Republicii Cehe și Poloniei la Uniunea Europeană. Au fost corecții ale cotațiilor bursiere, marcări de profituri pe piețele valutare și scăderi în imobiliare. Se va întâmpla în România la fel?, era întrebarea investitorilor. Prima zi de tranzacționare la BVB, ca bursă din UE, a descătușat energiile și a reprezentat o răsuflare de ușurare pentru scepticii măcinați de asemenea gânduri. Cotațiile au explodat, mai ales pe segmentul financiar, pe atunci cu cele mai lichide titluri. Am ales cel mai tranzacționat emitent al perioadei, SIF Oltenia (SIF5), pentru a ilustra acest optimism. Așa cum se vede pe graficul atașat, cotația a deschis „cu gap”, la prețul de 3,62 lei/acțiune, cu 2,55% peste ultima valoare de tranzacționare a anului 2006, de 3,53 lei/acțiune, și tendința ascendentă s-a menținut pe întregul orar de tranzacționare. Închiderea s-a realizat pe maximul zilei, de 3,82 lei/acțiune, ceea ce însemna o creștere de 8,21%. Explozia cotației este irezistibilă pentru investitorii care vor să marcheze profituri. A doua zi este de corecție, a 3-a sesiune bursieră din 2007 este de ezitare, iar apoi urmează 3 zile de declin. La capătul acestora, indicele financiar BET-FI era deja cu 5,5% mai jos față de maximul istoric doborât la 3 ianuarie. Un utilizator al forumului bursier agf.ro își permitea atunci primele concluzii: “Pare că a fost o creștere frizerească cea de la început de an.” Înțelepciunea piețelor financiare spune că la finalul unui trend acendent, cumpărările devin furibunde și capătă o participare largă, pe bursa intrând inclusive frizerii, folosit drept categorie generică pentru persoanele mai puțin inițiate în bursă. Aceștia cumpără agresiv, urmărind cotațiile oricât de sus s-ar duce, de teamă că nu mai prind trenul care ar urma să ducă la îmbogățirea lor. Remarcabil, evoluția ulterioară arată o intuiție a respectivului investitor, creșterea din 3 ianuarie având o componentă de indisciplină în tranzacționare, nefiind confirmată de evoluția ulterioară a cotațiilor. Așa cum se vede pe graficul de mai jos, pe termen scurt tendința corectivă a fost puternic descendentă. „Cred că acum e clar că a fost frizerească creșterea de pe 3 ianuarie”, scria același investitor. Sesiunea de tranzacționare din 9 ianuarie deja consemnase o valoare sub cele din prima zi. „S-a cam dus toată creșterea frizerească de pe sife din 3 ianuarie”, consemnează autorul sintagmei. Suspendaea președintelui de atunci, Traian Băsescu, prima utilizare a acestui procedeu instituțional din istoria României, a pus încă și mai mare presiune pe cotații. Dacă unele acțiuni de la BVB încă mergeau din maxime în maxime către finele lunii ianuarie, titlurile financiare, mai sensibile la imaginea de ansamblu a României, scădeau agresiv. Minimul local a fost găsit abia la începutul lunii martie, indicele BET-FI fiind cu peste 20% sub maximul de la 3 ianuarie. A fost nevoie – după un prim rebound – de consolidare preț de mai multe săptămâni pentru ca acțiunile SIF s-a revină abia în a doua parte a lunii iunie la valorile atinse pe 3 ianuarie. De acolo, cotațiile s-au catapultat către maximele istorice, așa cum se vede pe graficul de mai jos, neatinse nici la aproape 10 ani de la acel moment. Dacă la 3 ianuarie 2007 am avut o „creștere frizerească”, avansul de 8% al cotațiilor nefiind susținut de evoluția ulterioară a bursei, în vară am avut un ultim „raliu al fraierilor”. Deși primele vești proaste veneau din piața creditelor ipotecare din SUA, cotațiile au urcat furibund, nu numai pentru acțiunile lichide de la BVB, dar și pe titlurile periferice din piața Rasdaq, devenite vedete peste noapte. Oferta KazMunayGas pentru Rompetrol Grup, deși nu s-a răsfrânt niciodată într-un preț corespondent plătit pentru titlurile companiei listate Rompetrol Rafinare Constanța (RRC), a alimentat încă și mai mult imaginația investitorilor din piața de capital românească față de mirajul preluărilor europene la prețuri uriașe. Banca Transilvania (TLV), Banca Comercială Carpatica (BCC) și între-timp-falita Flamingo Internațional (FLA) erau privite ca ținte sigure pentru expunerea lor de piață. Nici acolo unde astfel de achiziții s-au materializat, ani mai târziu, precum la Zentiva România (SCD) și Albalact (ALBZ), prețurile nu au corespuns nicidecum așteptărilor din 2007. Antibiotice Iași (ATB) era privită ca vedeta unei noi privatizări, iar Biofarm (BIO) era eterna mireasă. Impact Developer & Contractor (IMP) era privită ca moștenitoarea unui patrimoniu neprețuit în țara în care „piața imobiliară nu scade niciodată”. Maximele au fost atinse în iulie 2007, cu un vârf de aproape 100.000 de puncte pe indicele financiar BET-FI, însă pe fondul unei susțineri mai slabe la cumpărare. Este o evoluție divergentă, așa cum se vede din volumele subliniate în sub-chartul celui de+al 3-lea grafic al acțiunilor SIF Oltenia. Încrederea investitorilor în viitorul glorios al bursei românești începea deja să pălească. Trendul ascendent de la BVB a avut picioare scurte după intrarea României în Uniunea Europeană. La jumătate de an de la moment deja se intra într-o nouă fază. În mai puțin de un an și jumătate, bursa avea să dea peste bord toate din anii de preaderare. Deziluzia a fost pe măsură. Așa cum se vede din ultimul grafic, indicele financiar BET-FI a avut un picaj de peste 90%, pe fondul crizei financiare internaționale și a prefigurării în România a unei recesiuni care a dus la o contracție vecină cu 10% a produsului intern brut. Visul european a fost de slabă consistență la BVB, dovadă că simpla integrare într-un angrenaj economic suprastatal nu ține loc de competitivitate i nu pune automat în sacul companiilor listate. Prima zi de tranzacționare la București cu România membră UE a fost simptomatică pentru optimismul exagerat pro-european. Pe 16 ianuarie 2007, utilizatorul forumuuli bursier care semnalase slăbiciunea pieței sintetiza foarte bine ce se întâmplase în ziua în care cotațiile se înălțau cu aspirații europene cu peste 8%: „Mamă, ce frizerească a fost creșterea aia din 3 ianuarie!”

(ALBZ), înlocuită pe bursă de (VNC)!

Compania de lactate Albalact (ALBZ), preluată integral de francezii de la Lactalis, va fi înlocuită din 6 decembrie în structura a trei indici bursieri, printre care şi BET-XT, care urmăreşte cele mai lichide 25 de acţiuni, de producătorul de carton ondulat Vrancart (VNC). „Bursa de Valori Bucureşti informează că în data de 25 noiembrie 2016 s-a desfăşurat şedinţa extraor­di­nară a Comisiei Indicilor, având în vedere înce­perea procedurilor de retragere a acţionarilor din Albalact, etapă care precede retragerea de la tran­zacţionare a companiei”, potrivit BVB. Amintim că, acum câteva zile, acțiunile Albalact au fost oprite de la tranzacționare, în urma deciziei conducerii grupului Lactalis.

(ALBZ) va fi înlocuită după delistare cu (VNC) în compoziţia a trei indici şi scoasă din BET-Plus

Compania de lactate Albalact (ALBZ), preluată integral de francezii de la Lactalis, va fi înlocuită din 6 decembrie în structura a trei indici bursieri, printre care şi BET-XT, care urmăreşte cele mai lichide 25 de acţiuni, de producătorul de carton ondulat Vrancart (VNC). „Bursa de Valori Bucureşti informează că în data de 25 noiembrie 2016 s-a desfăşurat şedinţa extraor­di­nară a Comisiei Indicilor, având în vedere înce­perea procedurilor de retragere a acţionarilor din Albalact, etapă care precede retragerea de la tran­zacţionare a companiei”, potrivit BVB.

ALBALACT SA (ALBZ)
Suspendare tranzactionare - ora: 09:30: Decizie ASF nr.2152/18.11.2016
Grupul francez Lactalis oferă 0,52 lei/actiune, respectiv un total de 9,2 mil lei, pentru un titlurile minoritarilor de la (ALBZ)

Grupul francez Lactalis, prin compania BSA Inter­national, va plăti acţionarilor minoritari ai Albalact (ALBZ), adică cei care controlează 2,69% din capital, un preţ de 0,5252 lei/acţiune, ceea ce înseamnă că acţionarul majoritar are cale liberă să delisteze compania de la BVB. Astăzi, Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a notificata bursa că acţiunile ALBZ vor fi suspendate de la tranzacţionare începând cu a treia zi lucrătoare de la publicarea anunţului. Actuala procedură de retragere a acţionarilor minoritari vizează un pachet de 17,6 milioane acţiuni Albalact, respectiv 2,69% din capitalul social. Producătorul român de lactate a fost fondat de familia Ciurtin. Raul Ciurtin a fost recent recrutat de Teraplast SA în boardul companiei. Potrivit anunţului publicat pe Bursa de Valori, acţionariatul Albalact este alcătuit din BSA International (94,8%), persoane fizice (2,6%) şi persoane juridice (2,59%). Grupul Albalact, unul dintre cei mai mari producători de lactate, a avut în trimestrul al treilea o evoluţie a veniturilor în ritm cu rezultatele din primul semestru, terminând perioada iulie –septembrie cu venituri mai mari cu 18% faţă de perioada similară a anului precedent, conform calculelor ZF pe baza rezultatelor financiare consolidate. În primul semestru al acestui an, veniturile producătorului s-au majorat cu 17%. Astfel, după primele nouă luni ale anului grupul Albalact a ajuns la un venit de aproape 367 de milioane de lei, în creştere cu peste 17% faţă de perioada similară a anului precedent, conform raportărilor financiare IFRS consolidate. Aceste situaţii financiare cuprind rezultatele consolidate ale Albalact SA şi ale societăţilor Rarăul SA Câmpulung Moldovenesc şi Albalact Logistic SRL, pe care Albalact SA le deţine. Grupul Albalact, unul dintre cei mai mari producători de lactate de pe plan local, a raportat în primele nouă luni un profit net de 23,8 milioane de lei.

ALBALACT SA (ALBZ)
Suspendare tranzactionare in 24.11.2016: Decizie ASF nr.2152/18.11.2016
ALBALACT SA (ALBZ)
Anunt - retragere actionari minoritari
ALBALACT SA (ALBZ)
Anunt - retragere actionari minoritari; Decizie ASF nr.2152/18.11.2016
ALBALACT SA (ALBZ)
Anunt - retragere de la tranzactionare
Plus de peste 17% pentru (ALBZ) la 9 luni

Grupul Albalact, acum parte din Lactalis – cel mai mare grup internaţional din industria mondială a lactatelor - încheie cel de-al treilea trimestru din acest an cu venituri în creştere şi un profit semnificativ mai mare faţă de anul trecut. Raportările financiare IFRS arată că Grupul Albalact a înregistrat la 30 septembrie 2016 un venit net consolidat de aproape 367 milioane de lei, cu 17,29% mai mare decât venitul net consolidat al grupului obţinut în aceeaşi perioadă a anului trecut. Profitul net obţinut de Grupul Albalact, la sfârşitul celor trei trimestre din 2016, este de 23,8 milioane de lei, reiese din raportările financiare IFRS consolidate. Situaţiile financiare întocmite conform standardelor internaţionale de raportare financiară adoptate de Uniunea Europeană (IFRS) cuprind rezultatele consolidate ale Albalact SA şi ale societăţilor Rarăul SA Câmpulung Moldovenesc şi Albalact Logistic SRL, pe care Albalact SA le deţine. Listarea companiei la Bursa de Valori Bucureşti în 2015 a determinat retratarea situaţiilor financiare întocmite de cele trei companii din grupul Albalact, înlocuindu-se raportarea individuală conform Ordinului Ministerului Finanţelor Publice 1802/2014 (OMFP) cu raportarea consolidată conform IFRS. Raportarea individuală conform OMFP arată, de asemenea, că, individual, S.C. Albalact S.A. şi-a majorat afacerile nete cu 18,56% după 9 luni ale anului 2016, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut. Cifra de afaceri înregistrată individual de compania S.C. Albalact S.A., conform raportărilor OMFP, este de 429,3 milioane de lei, în trimestrul III al anului 2016. Compania Albalact este în continuare liderul industriei româneşti de lactate. “Creşterea profitabilă de astăzi este rezultatul proiectelor importante pe care le-am susţinut în ultimul an, dar se datorează, în parte, şi unui management mai eficient al costurilor. Investiţiile în marketing au fost la fel de importante şi anul acesta pentru companie”, declară Stephane Batoux, director general al Albalact. Albalact este lider cu brand-ul Zuzu în piaţa de lapte (lapte UHT şi lapte pasteurizat) încă din anul 2008. Albalact mai este lider de piaţă pe segmentul untului de masă şi pe segmentul smântână, cu brand-ul omonim Albalact. Albalact este acum parte a grupului Lactalis - cea mai mare companie de produse lactate din lume, cu o cifră de afaceri de 17 miliarde euro în 2015. Albalact a intrat în Grupul Lactalis în urma licitaţiei care s-a încheiat cu succes pe 19 septembrie 2016, la Bursa de Valori Bucureşti. Lactalis este prezent în 83 de ţări de pe toate continentele, deţine unităţi de producţie în 43 de ţări din lume.

Grupul (ALBZ) a avut venituri mai mari cu 17% în primele nouă luni

Grupul Albalact, unul dintre cei mai mari producători de lactate de pe plan local, a raportat în primele nouă luni un venit consolidat de aproape 367 de milioane de lei, în creştere cu 17% faţă de perioada similară a anului precedent. Profitul net obţinut de grupul Albalact a fost de 23,8 milioane de lei, conform raportărilor financiare IFRS consolidate. Aceste situaţii financiare cuprind rezultatele consolidate ale Albalact SA şi ale societăţilor Rarăul SA Câmpulung Moldovenesc şi Albalact Logistic SRL, pe care Albalact SA le deţine. Listarea companiei la Bursa de Valori Bucureşti în 2015 a determinat retratarea situaţiilor financiare întocmite de cele trei companii din grupul Albalact, înlocuindu-se raportarea individuală conform Ordinului Ministerului Finanţelor Publice 1802/2014 (OMFP) cu raportarea consolidată conform IFRS. Raportarea individuală conform OMFP arată, de asemenea, că, individual, S.C. Albalact S.A. şi-a majorat afacerile nete cu 18% după nouă luni ale anului 2016, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut. Cifra de afaceri înregistrată individual de compania S.C. Albalact S.A., conform raportărilor OMFP, a atins 429 milioane de lei lei. "Creşterea profitabilă de astăzi este rezultatul proiectelor importante pe care le-am susţinut în ultimul an, dar se datorează, în parte, şi unui management mai eficient al costurilor. Investiţiile în marketing au fost la fel de importante şi anul acesta pentru companie”, a declarat Stephane Batoux, director general al Albalact. Albalact este lider cu brand-ul Zuzu în piaţa de lapte (lapte UHT şi lapte pasteurizat) încă din anul 2008. Albalact mai este lider de piaţă pe segmentul untului de masă şi pe segmentul smântână, cu brand-ul omonim Albalact. Albalact este deţinut de grupul francez Lactalis - cea mai mare companie de produse lactate din lume, cu o cifră de afaceri de 17 miliarde euro în 2015. Albalact a intrat în grupul Lactalis în urma licitaţiei care s-a încheiat pe 19 septembrie 2016, la Bursa de Valori Bucureşti. Grupul Lactalis este prezent, azi, în 83 de ţări de pe toate continentele şi deţine unităţi de producţie în 43 de ţări din lume.

ALBALACT SA (ALBZ)
Comunicat disponibilitate raport trimestrial la 30.09.2016
BVB, tranzacții în scădere cu 10%, venituri în creștere cu 4% pentru operatorul de piață

În primele 9 luni ale anului Bursa raportează o diminuare a tranzacțiilor procesate cu 10%, la 8,17 miliarde lei pe fondul unei înjumătățiri a operațiunilor pe segmentul instrumentelor cu venit fix. Cu toate acestea, veniturile operaționale au crescut cu 4%, iar profitul operațional a urcat cu 78%. BVB și-a dublat în intervalul de raportare atât datoriile comerciale, cât și numerarul de pe bilanț, până la nivelul de 96 milioane lei. Bursa de Valori București a obținut în primele 9 luni ale anului venituri operaționale de 23,30 milioane lei, în creștere cu 4,25% față de cele de 22,35 milioane lei din perioada similară a anului precedent. Dinamica s-a accelerat în trimestrul trecut, când veniturile s-au majorat cu 22,85%, la 7,44 milioane lei, față de T3 2015, conform raportării trimestriale a operatorului de piață. Câștigurile au fost obținute în contextul procesării unor oferte mai mari precum operațiunile de răscumpărare derulate de Fondul Proprietatea (FP) și SIF Banat Crișana (SIF1) și oferta de preluare voluntară, a grupului francez Lactalis pentru Albalact (ALBZ). Cheltuielile operaționale la 9 luni s-au diminuat cu 4,39%, la 19,15 milioane lei, de la 20,03 milioane lei în primele 3 trimestre din 2015. Dintre acestea, costurile cu personalul au fost reduse cu 2,27%, la 3,87 milioane lei, de la 3,96 milioane lei. Cât a câștigat Bursa: În aceste condiții, profitul operațional al BVB s-a majorat semnificativ, cu 78,88%, la 4,15 milioane lei, de la 2,32 milioane ei. Pe segmentul veniturilor financiare, acesta s-a redus cu 62,64%, la 1,02 milioane lei, de la 2,73 milioane lei, astfel încât rezultatul net global a scăzut cu 3,31%, la 4,09 milioane lei, de la 4,23 milioane lei. Remarcabil, profitabilitatea companiei s-a menținut în contextul unui recul cu 10,90% al tranzacțiilor procesate, la 8,17 miliarde lei, de la 9,17 miliarde lei. Dacă pe segmentul acțiuni activitatea a fost în ușoară creștere, de 3,63%, la 6,5 miliarde lei, de la 6,28 miliarde lei, în schimb, pe piața de obligațiuni am asistat la aproape o înjumătățire, la 1,34 miliarde lei, de la 2,57 miliarde lei. Cele mai importante exerciții de piață recente au fost emisiunea de titluri de stat pentru populație de 735 milioane lei și cea de 300 milioane lei a International Investment Bank, instituție internațională cu sediul la Moscova. Pentru trimestru viitor, BVB scontează pe o majorare cu 15% a tranzacțiilor, în contextul procesării ofertei de 760 milioane lei a Fondului Proprietatea la OMV Petrom (SNP), tranzacție de vânzare derulată în proporție de 90% pe piața de capital românească. De 2 ori mai mult cash: Activele totale ale BVB la data de 30 septembrie erau de 225,65 milioane lei, cu 25,64% mai mari decât cele de 179,60 milioane lei de la 31 decembrie 2015. În cea mai mare parte, această majorare se datorează creșterii cu 111,51% a numerarului și echivalentelor de numerar de pe bilanț, la 96,28 milioane lei, de la 45,52 milioane lei. În același timp însă, datoriile comerciale ale Bursei s-au dublat la 95,88 milioane lei, de la 47,70 milioane lei. Datoriile totale se ridică la 119,30 milioane lei, cu 69,72% mai mari decât cele 70,29 milioane lei de la finele anului trecut. Bursa de Valori București este listată pe propria platformă și, la prețul de închidere de ieri de 28,60 lei/acțiune, are o capitalizare de piață de 219,48 milioane lei (48,66 milioane euro).

ALBALACT SA (ALBZ)
Raport curent - Hotarari AGA Ordinara din 06.10.2016; schimbari in controlul asupra societatii
ALBALACT SA (ALBZ)
Desfasurare AGA Ordinara
ALBALACT SA (ALBZ)
Notificare BRD Groupe Societe Generale - rezultate oferta publica de preluare de actiuni emise de ALBALACT SA
Bursa de la Bucureşti închide în creştere şedinţa de tranzacţionare de joi

Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în creştere şedinţa de joi, indicele de referinţă BET, care arată evoluţia celor mai lichide 10 acţiuni, consemnând o apreciere de 0,13%. Bursa a avut o valoare totală a schimburilor de circa 35,61 milioane de lei (8 milioane de euro), din care tranzacţiile cu acţiuni s-au cifrat la 33,58 milioane de lei (7,54 milioane de euro). Cele mai semnificative schimburi pe Piaţa Reglementată au fost realizate cu acţiunile Fondul Proprietatea (12,33 milioane de lei), Banca Transilvania (4,66 milioane de lei) şi Romgaz (3,31 milioane de lei). Indicele BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 37 de acţiuni de la BVB, a urcat cu 0,16%, iar indicele BET-FI al SIF-urilor s-a apreciat cu 0,27%. BET-NG, care reuneşte 10 companii din sectorul energetic şi al utilităţilor, a înregistrat o apreciere de 0,08%, indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a câştigat 0,18%, iar indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, s-a apreciat cu 0,4%. Valoarea tranzacţiilor cu acţiuni realizate săptămâna trecută la Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a urcat la 465,85 milioane de lei, pe fondul tranzacţiilor cu titlurile Albalact din oferta publică de cumpărare, fiind cu 2,94% mai mare faţă de săptămâna precedentă, când s-a realizat tranzacţia din cadrul ofertei Fondului Proprietatea, potrivit unei analize Puls Capital. În perioada analizată, schimburile totale s-au cifrat la 477,07 milioane de lei. Cele mai importante schimburi s-au realizat pe titlurile Albalact (ALBZ) î valoare de 326,31 milioane de lei, Fondul Proprietatea (FP) în valoare de 45,60 milioane de lei, Banca Transilvania (TLV) — 37,60 milioane de lei, BRD-SG (BRD) — 16,02 milioane de lei şi Romgaz (SNG) — 11,13 milioane de lei. Tranzacţiile cu produse structurate au cumulat 9,24 milioane de lei, cu obligaţiuni de 1,89 milioane de lei şi cu unităţi de fond de 0,09 milioane de lei. Indicii bursieri au consemnat evoluţii pozitive, cuprinse între minus 1,62% pe indicele ROTX (calculat pe baza preţurilor acţiunilor celor mai reprezentative societăţi listate la BVB — n.r.) şi minus 0,52% pe indicele BET — FI al Societăţilor de Investiţii Financiare. Un număr de 27 de titluri au avut evoluţii pozitive, 8 evoluţii stabile şi 41 au scăzut. Cele mai mari creşteri au fost consemnate pe acţiunile Stirom (STIB) — plus 20,56%, Uztel (UZT) — 18,85% şi Turism, Hoteluri, Restaurante Marea Neagră (EFO) — 17,38%. Cele mai importante scăderi au fost înregistrate pe titlurile Vrancart (VNC) — minus 14,53%, Electrocontact (ECT) — 9,91% şi Rompetrol Well Services (PTR) — 5,99%. Potrivit analizei, scăderea de pe titlurile VNC apare în urma corectiei din data ex-dividend si ex-majorare de luni. Ajustata cu dividendul distribuit si cu majorarea de capital, evolutia titlurilor Vrancart este de +0,54%.

Primele schimbări la (ALBZ) după preluarea de către Lactalis

După preluarea de către grupul francez Lactalis, Albalact a numit un nou Consiliu de Administrație, președinte interimar al companiei urmând să fie spaniolul Aurelio Antuña Rodriguez, care până în acest moment a condus operațiunile Lactalis în Europa Centrală și Balcani, potrivit unui anunț publicat de companie pe site-ul Bursei de Valori București (BVB). Francezii de Lactalis preiau controlul la Albalact, înlocuind Consiliul de Administrație format până acum din Petru Raul Ciurtin, Petru Ciurtin și Cornelia Mioara Oancea. Astfel, din componența noului Consiliu de Administrație vor face parte spaniolul Aurelio Antuña Rodriguez și francezii Gilles Joseph Stéphane Mézière respectiv, François Jacques Auguste Peslier. Președintele interimar al noului Consiliu de Administrație este Antuña care, din aprilie 2014 și până în prezent a condus operațiunile Lactalis pentru Europa Centrală și Balcani, potrivit profillului de LinkedIn. Absolvent în 1989 al Facultății de Drept a Universității din Oviedo, noul președinte al Albalact a avut primele poziții de conducere la divizia din Spania a PepsiCo și de 10 ani activează în cadrul grupului Lactalis. Francezii de la Lactalis au plătit pentru Albalact, cel mai mare jucător de pe piața lactatelor din România,- în oferta publică încheiată la 14 septembrie - 334,21 milioane lei (75,18 milioane euro). Anunțul de vânzare a companiei Albalact către Lactalis Group a venit la începutul acestui an. Albalact este în prezent cel mai mare producător român de lactate, cu afaceri de 452 de milioane de lei (circa 100 mil. euro) și un profit net de 14,87 milioane de lei în 2015. Înființată în 1971, compania a fost transformată în societate pe acțiuni în anul 1990 și privatizată în 1999. Lactalis este cel mai mare producător francez de lactate, cu afaceri la nivel internațional. Acesta deține peste 200 de fabrici în 43 de țări și angajează în prezent 75.000 de persoane. În 2015, Lactalis a avut o cifră de afaceri de 17 miliarde de euro.

ALBALACT SA (ALBZ)
Notificare - detineri > 90%
ALBALACT SA (ALBZ)
Raport curent - Notificare - detineri < 5%
ALBALACT SA (ALBZ)
Notificare - detineri < 5%
Schimbări la conducerea (ALBZ): Membrii CA şi-au depus demisiile. În locul lor au fost numiţi administratori provizorii, un spaniol şi doi francezi

Membrii Consiliului de Administraţie de la Albalact SA şi-au dat demisiile, se arată într-un raport al Bursei de Valori Bucureşti. În locul lor, au fost numiţi administratori provizorii, un cetăţean spaniol şi doi francezi. Reamintim că, în iulie, Consiliul Concurenţei a autorizat preluarea Albalact SA, Rarăul SA și Albalact Logistic SRL de către B.S.A. International, parte din grupul Lactalis. „Membrii Consiliului de Administraţie al Albalact SA: Petru Raul Ciurtin, Petru Ciurtin şi Cornelia Mioara Oancea au depus fiecare scrisori de demisie din mandatul de membru al Consiliului de Administraţie al Albalact SA, care îşi produc efectele în data de 19.09.2016. Potrivit prevederilor art. 137 din Legea 31/1990 privind societăţile, în caz de vacanţă a unuia sau mai multor posturi de administrator, dacă prin actul constitutiv nu prevede altfel, consiliul de administraţie procedează la numirea unor administratori provizorii, până la întrunirea adunării generale ordinare a acţionarilor”, se arată într-un raport de la BVB. Astfel, pentru a asigura activitatea, Consiliul de Administraţie a numit în calitate de administratori provizorii ai Albalact pe Aurelio Antuna Rodriguez, cetăţean spaniol, care a devenit preşedinte interimar CA, şi pe Gilles Joseph Stephane Mezière, respectiv Michel Francois Jacques Auguste Peslier, ambii cetăţeni francezi. Consiliul de Administraţie a convocat Adunarea Generală ordinară a acţionarilor Albalact SA pentru data de 6/7 octombrie 2016, pentru alegerea noului CA, printre alte puncte pe ordinea de zi. Reamintim că acţionarii Albalact au semnat în ianuarie contractul de preluare de către grupul Lactalis. “Lactalis a încheiat un contract cu acţionarii vânzători care deţin cumulat 70,3% din capitalul social al Albalact având drept obiectiv dobândirea tuturor acţiunilor deţinute de acţionarii vânzători”, precizau atunci reprezentanţii companiei de produse lactate din judeţul Alba. Albalact este cea mai mare afacere antreprenorială din industria laptelui, care a ajuns în 2014 la un rulaj de peste 100 de milioane de euro şi a detronat grupul francez Danone din poziţia de lider al pieţei. Compania construită de albaiulianul Raul Ciurtin, medic de profesie, a urcat de la afaceri de 2 milioane de euro în 2002 la peste 100 de milioane de euro. Consiliul Concurenţei a autorizat preluarea companiei din Alba, în iulie 2016. B.S.A. International este deținută de către B.S.A., companie franceză care este societatea mamă a Grupului Lactalis. Grupul Lactalis comercializează în România atât produse lactate fabricate local de companiile Dorna Lactate și Dorna, cât şi produse lactate fabricate în străinătate și importate.

Bursa de la Bucureşti închide marţi în creştere

Bursa de la Bucureşti a revenit pe creştere în şedinţa de marţi însă rulajul a continuat să scadă până la 29,811 milioane de lei (6,694 milioane de euro). Bursa de Valori Bucureşti, în creştere. Indicele de referinţă BET, care arată evoluţia celor mai lichide 10 acţiuni, a consemnat o apreciere de 0,15%, indicele BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 37 de acţiuni de la BVB, a urcat cu 0,13%, iar BET-NG, care reuneşte 10 companii din sectorul energetic şi al utilităţilor, a înregistrat un avans de 0,45%. Indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a "câştigat" 0,16%. Indicele SIF-urilor, BET-FI, s-a apreciat cu 0,31%, iar BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, cu 0,16%. Cele mai semnificative schimburi pe Piaţa Reglementată au fost realizate cu acţiunile Fondul Proprietatea (aproximativ 6,1 milioane de lei), Banca Transilvania (5,7 milioane de lei) şi BRD - Groupe Societe Generale (3,6 milioane de lei). Valoarea tranzacţiilor cu acţiuni realizate săptămâna trecută la Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a urcat la 465,85 milioane de lei, pe fondul tranzacţiilor cu titlurile Albalact din oferta publică de cumpărare, fiind cu 2,94% mai mare faţă de săptămâna precedentă, când s-a realizat tranzacţia din cadrul ofertei Fondului Proprietatea, potrivit unei analize Puls Capital. În perioada analizată, schimburile totale s-au cifrat la 477,07 milioane de lei. Cele mai importante schimburi s-au realizat pe titlurile Albalact (ALBZ) î valoare de 326,31 milioane de lei, Fondul Proprietatea (FP) în valoare de 45,60 milioane de lei, Banca Transilvania (TLV) — 37,60 milioane de lei, BRD-SG (BRD) — 16,02 milioane de lei şi Romgaz (SNG) — 11,13 milioane de lei. Tranzacţiile cu produse structurate au cumulat 9,24 milioane de lei, cu obligaţiuni de 1,89 milioane de lei şi cu unităţi de fond de 0,09 milioane de lei. Indicii bursieri au consemnat evoluţii pozitive, cuprinse între minus 1,62% pe indicele ROTX (calculat pe baza preţurilor acţiunilor celor mai reprezentative societăţi listate la BVB — n.r.) şi minus 0,52% pe indicele BET — FI al Societăţilor de Investiţii Financiare. Un număr de 27 de titluri au avut evoluţii pozitive, 8 evoluţii stabile şi 41 au scăzut. Cele mai mari creşteri au fost consemnate pe acţiunile Stirom (STIB) — plus 20,56%, Uztel (UZT) — 18,85% şi Turism, Hoteluri, Restaurante Marea Neagră (EFO) — 17,38%. Cele mai importante scăderi au fost înregistrate pe titlurile Vrancart (VNC) — minus 14,53%, Electrocontact (ECT) — 9,91% şi Rompetrol Well Services (PTR) — 5,99%.

ALBALACT SA (ALBZ)
Raport curent - demisie administratori, numire administratori provizorii
Tranzacții cu acțiuni de aproape 466 milioane lei la BVB săptămâna aceasta

Puls Capital arată într-o analiză că valoarea tranzacțiilor cu acțiuni realizate în această săptămână la Bursa de Valori București (BVB) a urcat la 465,85 milioane de lei, pe fondul tranzacțiilor cu titlurile Albalact din oferta publică de cumpărare. Valoarea tranzacțiilor este cu 2,95% față de săptămâna trecută. În perioada analizată, schimburile totale s-au cifrat la 477,07 milioane de lei. Cele mai importante tranzacții s-au realizat pe titlurile Albalact (ALBZ) în valoare de 326,31 milioane de lei, Fondul Proprietatea (FP) în valoare de 45,60 milioane de lei, Banca Transilvania (TLV) — 37,60 milioane de lei, BRD-SG (BRD) — 16,02 milioane de lei și Romgaz (SNG) — 11,13 milioane de lei. Un număr de 27 de titluri au avut evoluții pozitive, 8 evoluții stabile și 41 au scăzut.

Valoarea tranzacțiilor cu acțiuni, aproape 466 de milioane de lei la BVB

Valoarea tranzacţiilor cu acţiuni realizate în această săptămână la Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a urcat la 465,85 milioane de lei, pe fondul tranzacţiilor cu titlurile Albalact din oferta publică de cumpărare, fiind cu 2,94% mai mare faţă de săptămâna precedentă, când s-a realizat tranzacţia din cadrul ofertei Fondului Proprietatea, potrivit unei analize Puls Capital. În perioada analizată, schimburile totale s-au cifrat la 477,07 milioane de lei. Cele mai importante schimburi s-au realizat pe titlurile Albalact (ALBZ) î valoare de 326,31 milioane de lei, Fondul Proprietatea (FP) în valoare de 45,60 milioane de lei, Banca Transilvania (TLV) — 37,60 milioane de lei, BRD-SG (BRD) — 16,02 milioane de lei şi Romgaz (SNG) — 11,13 milioane de lei. Tranzacţiile cu produse structurate au cumulat 9,24 milioane de lei, cu obligaţiuni de 1,89 milioane de lei şi cu unităţi de fond de 0,09 milioane de lei. Indicii bursieri au consemnat evoluţii pozitive, cuprinse între minus 1,62% pe indicele ROTX (calculat pe baza preţurilor acţiunilor celor mai reprezentative societăţi listate la BVB — n.r.) şi minus 0,52% pe indicele BET — FI al Societăţilor de Investiţii Financiare. Un număr de 27 de titluri au avut evoluţii pozitive, 8 evoluţii stabile şi 41 au scăzut. Cele mai mari creşteri au fost consemnate pe acţiunile Stirom (STIB) — plus 20,56%, Uztel (UZT) — 18,85% şi Turism, Hoteluri, Restaurante Marea Neagră (EFO) — 17,38%. Cele mai importante scăderi au fost înregistrate pe titlurile Vrancart (VNC) — minus 14,53%, Electrocontact (ECT) — 9,91% şi Rompetrol Well Services (PTR) — 5,99%. Potrivit analizei, scăderea de pe titlurile VNC apare în urma corectiei din data ex-dividend si ex-majorare de luni. Ajustata cu dividendul distribuit si cu majorarea de capital, evolutia titlurilor Vrancart este de +0,54%.

Valoarea tranzacțiilor cu acțiuni, aproape 466 de milioane de lei la BVB; cele mai importante schimburi, pe titlurile (ALBZ) (analiză)

Valoarea tranzacțiilor cu acțiuni realizate în această săptămână la Bursa de Valori București (BVB) a urcat la 465,85 milioane de lei, pe fondul tranzacțiilor cu titlurile Albalact din oferta publică de cumpărare, fiind cu 2,94% mai mare față de săptămâna precedentă, când s-a realizat tranzacția din cadrul ofertei Fondului Proprietatea, potrivit unei analize Puls Capital. În perioada analizată, schimburile totale s-au cifrat la 477,07 milioane de lei. Cele mai importante schimburi s-au realizat pe titlurile Albalact (ALBZ) î valoare de 326,31 milioane de lei, Fondul Proprietatea (FP) în valoare de 45,60 milioane de lei, Banca Transilvania (TLV) — 37,60 milioane de lei, BRD-SG (BRD) — 16,02 milioane de lei și Romgaz (SNG) — 11,13 milioane de lei. Tranzacțiile cu produse structurate au cumulat 9,24 milioane de lei, cu obligațiuni de 1,89 milioane de lei și cu unități de fond de 0,09 milioane de lei. Indicii bursieri au consemnat evoluții pozitive, cuprinse între minus 1,62% pe indicele ROTX (calculat pe baza prețurilor acțiunilor celor mai reprezentative societăți listate la BVB — n.r.) și minus 0,52% pe indicele BET — FI al Societăților de Investiții Financiare. Un număr de 27 de titluri au avut evoluții pozitive, 8 evoluții stabile și 41 au scăzut. Cele mai mari creșteri au fost consemnate pe acțiunile Stirom (STIB) — plus 20,56%, Uztel (UZT) — 18,85% și Turism, Hoteluri, Restaurante Marea Neagră (EFO) — 17,38%. Cele mai importante scăderi au fost înregistrate pe titlurile Vrancart (VNC) — minus 14,53%, Electrocontact (ECT) — 9,91% și Rompetrol Well Services (PTR) — 5,99%. Potrivit analizei, scăderea de pe titlurile VNC apare în urma corectiei din data ex-dividend si ex-majorare de luni. Ajustata cu dividendul distribuit si cu majorarea de capital, evolutia titlurilor Vrancart este de +0,54%.

Pe 15 septembrie s-au vândut 94,8% din acţiunile Albalact

Şedinţa de tranzacţionare din 15 septembrie a fost marcată de tranzacţionarea unui număr de 618,77 milioane acţiuni Albalact (.ALBZ'), jucătorul numărul unu de pe piaţa lactatelor din România, în cadrul ofertei publice de cumpărare din partea grupului francez Lactalis. Valoarea totală a pachetului de acţiuni schimbat pe piaţa POF a fost de 324,97 milioane lei, în urma derulării unui număr total de 1.120 de tranzacţii. De asemenea, s-au raportat pe bursă 20 de tranzacţii privind persoanele iniţiate, prin care s-au schimbat un număr de 464,45 milioane acţiuni, pachet ce reprezintă aproximativ 71,15% din capitalul social al companiei de lactate. Preţul mediu per unitate a fost în cazul tuturor tranzacţiilor de 0,5252 lei, ceea a rezultat într-o valoare totală de 243,93 milioane lei. Astfel, cea mai mare tranzacţie raportată pe bursă a fost vânzarea unui număr de 175,29 milioane acţiuni ALBZ, ceea ce reprezină 26,85% din total, de către compania Crisware Holdings. Valoarea acestei tranzacţii a fost de 92,06 milioane lei. Pe locul secund sa plasat tranzacţia prin care s-au vândut 166,1 milioane acţiuni ALBZ sau 25,44% din capitalul companiei de lactate, de către RC2 Cyprus, iar ultimul loc al podiumului a fost completat de către Croniar Holdings, companie ce a vândut 102,27 milioane acţiuni ALBZ pentru 53,71 milioane lei. Aşadar, cele trei companii au vândut 95,5% din valoarea tranzacţiilor ce privesc persoane iniţiate. Lactalis, companie franceză cu încasări de aproximativ 17 miliarde euro şi 61.000 angajaţi, a primit avizul pentru preluarea Albalact în luna iulie. Ca urmare, grupul francez a făcut anunţul de preluare voluntară a unui număr de 636,3 milioane de acţiuni, reprezentând 97,49% din capitalul social al Albalact, companie ce are în portofoliu mărci precum Zuzu, Fulga sau Rarăul. Astfel, conform ofertei, preţul minim per acţiune pe care îl oferă gigantul francez este de 0,5252 Capitalizarea bursieră a companiei Albalact este în prezent de 328,96 milioane lei, după ce vineri o acţiune s-a depreciat cu 3,08% până la o cotatie de 0^040 lei per titlu în ultimul an, acţiunile Albalact s-au apreciat cu 63,11%. lei, iar intermediarul tranzacţiei este BRD. Capitalizarea bursieră a companiei Albalact este în prezent 328,96 milioane lei, după ce vineri o acţiune s-a depreciat cu 3,08%, până la o cotaţie de 0,5040 lei per titlu. în ultimul an, acţiunile Albalact s-au apreciat cu 63,11%, până la 0,5040 lei per titlu. în primul semestru, profitul încasat de compania de lactate a fost de 18,8 milioane lei, în creştere cu 281% faţă de rezultatul raportat în aceeaşi perioadă a anului trecut. Profitul SURSA: BVB operaţional s-a situat la 20 milioane lei în Sl/2016 faţă de 8 milioane lei după primele şase luni din 2015. Astfel, marja operaţională înregistrată de Albalact în primul semestru este de 8,26%, faţă de 3,88% în Sl/2015. De asemenea, Albalact a estimat o cifră de afaceri de 457 milioane lei în 2016, în creştere cu 2,7% faţă de rezultatul raportat anul trecut. în 2015, compania de lactate românească a înregistrat un profit de 133 milioane lei, în creştere cu 46,15% faţă de profitul obţinut în 2014.

ALBALACT SA (ALBZ)
Notificare - Tranzactii persoane initiate (15.09.2016, vanzare) erata
Volumele revin pe (TLV) în ziua în care a îmbrăcat „haină românească”

43% din transferurile pe piața reglementată de la BVB au fost asigurate de transferurile cu titlurile Băncii Transilvania în contextul anunțării unei noi identități a mărcii. „Banca Transilvania - o marcă puternică, românească, în haine noi”, este titlul comunicatului astăzi al instituției de credit remis astăzi Bursei de Valori București, care anunță adoptarea unei sigle tricolore. Coincidență sau nu, interesul investitorilor a revenit după câteva sesiuni marcate de volume mai slabe pe acest emitent. Tranzacțiile de 11,00 milioane lei cu titlurile Băncii Transilvania (TLV) au reprezentat 43,00% din rulajul pieței reglementate într-o zi în care au închis la prețul de 2,3500 lei/acțiune, în creștere cu 0,64% peste referință, care dau instituției de credit o capitalizare bursieră de 8,57 miliarde lei (1,92 miliarde euro). Pe acest emitent a mai fost efectuat și un schimb cu 200.000 de titluri, în valoare de 467.000 de lei. Cealaltă acțiune bancară lichidă de la cota BVB, cea a BRD Groupe Societe Generale (BRD), a staționat pe nivelul de preț de 11,26 lei/acțiune pe volume echivalente cu 1,67 milioane lei. Vedeta zilei a fost, însă, Albalact (ALBZ), a cărei ofertă publică de preluare voluntară s-a procesat astăzi, cum a anunțat Profit.ro. Au fost subscrise 618,77 milioane titluri, reprezentând 97,23% din cele 636,36 milioane titluri care au făcut obiectul operațiunii de piață. Astfel, grupul francez Lactali a ajuns la o deținere de 94,80% din capitalul social al companiei și va putea trece la delistarea companiei. Derulată la prețul anunțat inițial de 0,5252 lei/acțiune, valoarea ofertei s-a ridicat la 324,98 milioane lei (73,07 milioane euro). Sesiunea a fost una de aprecieri mici, indicele reprezentativ BET urcând cu 0,13%, până la nivelul de 6.939,78 puncte, în timp ce indicele compozit BET Plus a câștigat 0,11%. Este o evoluție în ton cu piețele europene, al căror indice sintetic Euro Stoxx 50 a avansat cu 0,30%. Saltul indicelui FTSE100 de la Londra a fost de 0,85%, în timp ce pe indicii CAC40 de la Paris și DAX de la Frankfurt au închis cu 0,07% și, respectiv 0,51% peste referință. Pe locul 2 în topul rulajelor, cu tranzacții doar marginal peste 3 milioane lei, s-au situat titlurile Transelectrica (TEL), care s-au corectat cu 0,17%, până la prețul de 29,25 lei/acțiune. Într-o zi în care indicele sectorial energetic BET-NG a urcat cu 0,03%, alți 2 emitenți din componența sa au reunit schimburi de peste 2 milioane lei. Astfel, titlurile Romgaz Mediaș (SNG) care au pierdut 0,42%, până la prețul de 23,85 lei/acțiune, pe tranzacții de 2,91 milioane lei. Titlurile Electrica (EL) au rămas pe referința sesiunii anterioare de 13,52 milioane lei, pe volume echivalente cu 2,42 milioane lei. Pe această companie s-a realizat și singura tranzacție deal a zilei, cu 100.000 de titluri, în valoare de 1,35 milioane lei. În prima ședință de tranzacționare după raportările la 8 luni ale celor 6 emitenți din componența sa, indicele financiar BET-FI a câștigat 0,16%, până la nivelul de 29.053,54 puncte. SIF-urile și Fondul Proprietatea (FP) au obținut în intervalul ianuarie – august câștiguri însumate de 1,11 miliarde lei. Titlurile care se tranzacționează cu cele mai mici discount-uri față de activele nete, de aproximativ o treime, cele ale SIF Transilvania (SIF3) și Fondul Proprietatea (FP) au adunat și cele mai multe schimburi. Astfel, titlurile SIF Transilvania s-au apreciat cu 0,54%, până la prețul de 0,2815 lei/acțiune, pe un rulaj de 1,44 milioane lei. În condițiile unor transferuri de 1,09 milioane lei, titlurile Fondului Proprietatea au staționat la prețul de 0,785 lei/acțiune.

ALBALACT SA (ALBZ)
Notificare - Tranzactii persoane initiate (15.09.2016, vanzare)
ALBALACT SA (ALBZ)
Notificare - Tranzactii persoane initiate (15.09.2016, vanzare)
Participare masivă la oferta pentru Zuzu: 97% din titlurile ofertate au fost vândute pentru aproape 73 milioane euro

Grupul francez Lactalis a achiziționat 94,80% din titlurile Albalact, după o participare masivă la oferta publică de preluare voluntară în cadrul căreia au fost vândute 618,77 milioane titluri, din cele 636,36 milioane titluri care au făcut obiectul operațiunii de piață. Noul acționar majoritar are liber la delistarea companiei. Albalact (ALBZ), compania de lactate care desface mărcile Fulga și Zuzu, va putea părăsi cota Bursei de Valori București, după participarea consistentă la oferta publică de preluare voluntară derulată de grupul francez Lactalis și încheiată astăzi prin achiziționarea unui număr de 618,77 milioane acțiuni, reprezentând 97,23% din totalul titlurilor pentru care se exprimase intenția de achiziție, respectiv 94,80% din capitalul social al companiei. Suma plătită s-a ridicat, la prețul de 0,5252 lei/acțiune al ofertei, la 324,98 milioane lei (73,07 milioane euro). Emitentul nu a anunțat încă tranzacția. Intenția preluării companiei fondate de Raul Ciurtin a fost exprimată încă din ianuarie și viza inițial un grup de acționari concentrând pachete reprezentând 70,3% din acțiuni, însă a așteptat mai multe luni avizul Consiliului Concurenței, care a venit în iunie. Lactalis este lider la nivel mondial în industria procesării laptelui și deține multe branduri internaționale de succes, precum Président, Parmalat, Galbani. Grupul, care a fost fondat în 1933 în Laval (Mayenne), în vestul Franței, are în prezent 75.000 de angajați și deține peste 230 de fabrici situate în 43 de țări la nivel mondial. În 2015, Grupul Lactalis a avut o cifră de afaceri de 17 miliarde de euro. În România, francezii dețin brandul de lactate LaDorna, cumpărat în 2008 de la omul de afaceri Jean Valvis. Pe plan local, grupul Lactalis deține firmele Lactalis Romania S.R.L., Dorna Lactate S.A., Dorna S.A. și Parmalat Romania S.A.

ALBALACT SA (ALBZ)
Notificare - Tranzactii persoane initiate (15.09.2016, vanzare)
Tranzacții cu acțiuni de 10 milioane euro pe o bursă românească "roșie"

Într-o zi dominată de scăderi, rulajul pe segmentul acțiuni de la BVB s-a ridicat la aproape 46 de milioane de lei, dintre care mai mult de jumătate a fost asigurat de transferurile speciale pe piața deal cu titluri ale Fondului Proprietatea. Pe fondul unor sentimente negative față de activele de risc în piețele financiare internaționale, la Bursa de Valori București am consemnat o sesiune de tranzacționare "roșie", cu un declin de aproximativ un procent și jumătate al principalilor indici și în care, din primele cele mai tranzacționate 10 titluri, nu mai puțin de 9 simboluri au închis sub referință. Prețurile mai coborâte au adus noi jucători în piață. Acesta este contextul unor volume semnificativ sporite pe segmentul de acțiuni, de 45,96 milioane lei (10,33 milioane euro). Fondul Proprietatea (FP) a fost, de departe, cel mai lichid emitent, cu transferuri de 24,09 milioane lei, într-o zi în care aceste titluri au suferit un recul de 1,02%, până la prețul de 0,7800 lei/acțiune. Dispariția factorului de tractare al ofertei publice de răscumpărare, încheiată la prețul de 0,842 lei/acțiune săptămâna trecută, s-a răsfrânt negativ asupra cotației. Aceeași anvergură a declinului au avut-o titlurile Fondului și pe piața deal, unde au fost schimbate 5,00 milioane acțiuni, valoarea tranzacțiilor ridicându-se la 3,90 milioane lei. Indicele BET-FI a avut o depreciere comparabilă, de 0,97%, până la nivelul de 28.890,87 puncte, însă restul indicilor au subperformat declinului celui mai important emitent de la cota BVB. Astfel, indicele reprezentativ BET a coborât cu 1,65%, până la valoarea de 6.911,19 puncte, nivel cu 1,33% sub reperul ultimei sesiuni de tranzacționare a anului trecut de 7.004,32 puncte, în timp ce indicele copozit BET Plus a pierdut 1.024,90 puncte. Este un declin înregistrat într-un context nefavorabil al piețelor de acțiuni europene. Chiar dacă acestea și-au revenit către ultima parte a orarului de tranzacționare, ziua a fost una de aversiune la risc. Indicele Euro Stoxx 50, al celor mai tranzacționate acțiuni din Europa, a coborât cu 1,32%, potrivit Bloomberg. În același timp indicii principali de la Londra, Paris și Frankfurt au pierdut 1,12%, 1,15% și, respectiv 1,34%. Pe locul 2 în topul rulajelor din piața reglementată, cu transferuri de 4,52 milioane lei, s-au regăsit titlurile Băncii Transilvania (TLV), care s-au depreciat cu 1,91%, până la prețul de 2,3150 lei/acțiune. La aceeași cotație a fost efectuat și singurul schimb pe acest emitent din piața deal, cu un milion de acțiuni, tranzacție specială în valoare de 2,31 milioane lei. Cealaltă acțiune bancară lichidă de la cota BVB, cea a BRD Groupe Societe Generale (BRD), s-a corectat violent din maximele anuale, cu 2,61%, până la prețul de 11,20 lei/acțiune, pe fondul unor transferuri de 2,50 milioane lei. Listate secundar la București, titlurile grupului bancar austriac Erste (EBS) au scăzut cu 1,26%, pe volume echivalente cu aproximativ 564.000 de lei. În piața reglementată, transferuri de peste un milion de lei, respectiv de 1,45 milioane lei, s-au efectuat pe titlurile Romgaz Mediaș (SNG) care și-au continuat parcursul corectiv după atingerea maximelor ex-dividend săptămâna trecută. Cotația a închis la prețul de 23,90 lei/acțiune, cu 2 pași de cotare sub reperul de 24,00 lei/acțiune al ofertei publice prin care Fondul Proprietatea și-a lichidat și ultima deținere de 5,75% la producătorul de gaze. Intraday a fost atins chiar și un minim de 23,70 lei/acțiune. Într-o zi în care și titlurile Electrica (EL) au pierdut 2,75%, până la prețul de 13,42 lei/acțiune, pe un rulaj de aproape 846.000 de lei, iar titlurile Transgaz (TGN) s-au corectat violent din zona maximelor, la 302,00 lei/acțiune, indicele energetic BET-NG s-a depreciat cu 1,57%. Romgaz continuă operațiunile de explorare în opt perimetre concesionate de la stat. Interes a existat astăzi și pe titluri din industria alimentară. Pe Albalact (ALBZ) s-a efectuat o tranzacție specială de 1,25 milioane lei la prețul de 0,5200 lei/acțiune, cu 1% sub prețul ofertei publice de preluare prin care grupul francez Lactalis încearcă să preia până la 97,46% din titlurile societății, operațiune de piață care urmează să se închidă miercuri. Transferuri mult peste media obișnuită pentru respectivul emitent, de aproximativ 525.000 de lei, s-au înregistrat pe titlurile Morărit Panificație Roman (MORA), care s-au apreciat cu 0,33%, până la prețul de 0,602 lei/acțiune. Schimburile de astăzi cu 872.300 de titluri au reprezentat 19,12% din totalul titlurilor companiei, având o capitalizare de piață de 2,74 milioane lei (aproape 617.000 de euro).

Ce orizont au acțiunile operatorului de piață BVB

Înjumătățirea profitului net al Bursei de Valori București în anul 2015 față de 2014 confirmă trendul descendent al acțiunilor operatorului de piață conturat acum un an. Rulajele ar putea fi mai bune în al doilea semestru, dar până la revenirea rezultatelor financiare la nivelul de acum 2 ani este mai probabilă tranzacționarea acțiunilor BVB între prețurile de 20 lei pe unitate și 30 de lei pe unitate, spune Ovidiu Șerdean, broker la IFB Finwest. Titlurile operatorului de piață Bursa de Valori București (BVB) au subperformat întregii piețe în 2016, date fiind rezultatele financiare slabe de anul trecut, iar volumele de tranzacționare la primul semestru nu sunt încurajatoare pentru o ameliorare considerabilă a profitabilității în actualul exercițiu financiar. Sunt elemente care îl pun în gardă pe Ovidiu Șerdean, broker la agenția din Deva a IFB Finwest, că trendul descendent conturat de anul trecut este încă în picioare. El vede un prag de rezistență important la 28 lei/acțiune, bine delimitat de graficul săptămânal pe care l-a trimis Profit.ro. Reperul respectiv este echivalent cu ultimul minim din toamna anului 2014, înainte de avansul spre zona de 40 lei/acțiune, dar și cu maximul la care s-a oprit ultima reacție pozitivă din primăvara acestui an. Tot acolo se află și retragerea Fibonacci de 38,2% a înregului impuls descendent din ultimul an și jumătate. Acțiunea BVB a dezamăgit subperformând întregii piețe. Cotația de 25,80 lei/acțiune a închiderii ședinței de tranzacționare de ieri se află cu 4,44% mai jos decât ultimul preț din 2015, de 27,00 lei/acțiune. Prin contrast, indicele BET a reușit să recupereze picajul din ianuarie-februarie abia săptămâna trecută. „Dacă am privi lucrurile și prin prisma dividendelor aferente anului 2015, acțiunile BVB se află undeva la mijloc cu un randament al dividendului de aproximativ 4%, față de media companiilor din indicele BET cu o valoare de 8%”, mai punctează Șerdean. Simbolul BVB a avut propria poveste de revenire în ultimele săptămâni. Cotația a ricoșat puternic din minimul local de 20,60 lei/acțiune consemnat intraday în sesiunea din 24 iunie, pentru un avans preț de 25%. Până la trecerea peste pragul de rezistență de 28 lei/acțiune, trendul descendent început în ianuarie 2015 de la nivelul de 40 lei/acțiune rămâne în picioare. Tendința negativă a cotației acțiunilor BVB este explicabilă. „Injumătățirea profitului în 2015 față de 2014 a BVB a dus și la o înjumătățire a prețului acțiunilor de la 40 lei la 20 lei”, spune Șerdean. Rulajul din primul semestru de pe bursa românească nu este de natuă să ne încurajeze că rezultatele vor fi mai bune în exercițiul financiar din 2016. Rulajul mediu zilnic în primele 6 luni ale anului a fost de 29,4 milioane lei, în scădere cu 9% comparativ cu 32,4 milioane lei în perioada similară a anului, mai spune brokerul de la IFB Finwest. Este o diminuare a volumelor pe care raportul lunar al operatorului de piață publicat luni îl confirmă și până în august. Astfel, în primele 8 luni din 2016 valoarea totală tranzacționată pe instrumente financiare listate la BVB a fost de 5,69 miliarde lei (1,26 miliarde euro), cu 8,81% mai redusă decât cea de 6,24 miliarde lei (1,40 miliarde euro) din intervalul ianuarie – august 2015. Care ar fi motivele de optimism: În ansamblu, pentru semestrul 2, Șerdean are așteptări pozitive, încasările din comisioane ale Bursei urmând să se majoreze având în vedere cele 2 operațiuni de piață de răscumpărări de acțiuni derulate de Fondul Proprietatea (FP) și SIF Banat Crișana (SIF1), dar și oferta publică de preluare voluntară inițiată de grupul francez Lactalis la Albalact (ALBZ). „Începerea efectivă a vânzărilor în lipsă ar putea contribui semnificativ la creșterea rulajelor pe BVB”, mai spune Șerdean. El însuși cooptat în programele educaționale ale Bursei, crede că acestea au potențialul de a mări baza de investitori activi pe un termen mai extins în rândul persoanelor fizice: „Este un început și este clar că rezultatele vor începe să apară în timp, dar Bursa nu este singura care trebuie sa deruleze aceste programe ele trebuie susținute și de către societățile de brokeraj care intră direct în contact cu investitorii.” Un ajutor pentru bursă vine din politica monetară a dobânzilor mici. Mulți dintre cei care dispun de economii vor fi tot mai tentați de investițiile pe piața de capital în căutarea unor randamente mai ridicate. „Faptul că oferta de vânzare de titluri de stat listate la bursă în valoare de 100 milioane lei a fost suprasubscrisă de 7 ori arată clar că nivelul actual al dobânzilor îi nemulțumește pe deponenți, dar lipsa de interes a acestora în achiziționarea de acțiuni cu randament de 8% poate fi pusă în mare măsura (dar nu în totalitate) și pe lipsa educației financiare”, zice Șerdean. Cumpără la 20 lei/acțiune și vinde la 30 lei/acțiune!, tranzacția recomandabilă până la confirmarea încheierii trendului descendent: Interlocutorul nostru rămâne, însă ancorat în realitatea imediată: „Din punct de vedere al analizei tehnice, revenirea cotației de la 20 lei la 26 de lei o putem considera momentan o reacție într-un trend descendent.” Întreruperea acestuia este puțin probabilă până când BVB nu se va apropia la performanța din anul 2014. Până atunci, valorile în jurul a 20 lei/acțiune pot fi considerate minime, iar cele din zona de 30 lei/acțiune de maxime, repere pentru operațiunile de vânzare și cumpărare. Cu un orizont de timp mai lung, acumularea poate aduce recompense. „Ținând cont de dimensiunea bursei românești comparativ cu alți operatori din zonă, de structura acționariatului precum și de politica de distribuire a dividendelor, achiziția acestor titluri poate fi una inspirată”, a conchis Șerdean.

ALBALACT SA (ALBZ)
Convocare AGA Ordinara in data 06(07).10.2016
Lactalis plăteşte 75 de milioane de euro pentru (ALBZ)

Lactalis a lansat în mod oficial oferta publică de preluare a producătorului Albalact, conform unui anunţ postat pe site-ul Bursei de Valori Bucureşti (BVB). Dacă aceasta va fi acceptată de toţi acţionarii Albalact, grupul francez va plăti o sumă de 334,2 milioane de lei (74,91 mii. euro) pentru aproximativ 97,5% din pachetul de acţiuni al producătorului român de lactate. De asemenea, conform documentelor publicate pe BVB, în cadrul acestei tranzacţii persoanele din conducerea Albalact ar putea încasa circa 600.000 de euro (2,7 mii. lei) dacă îşi vor exercita opţiunea de a cumpăra acţiuni în companie şi dacă vor decide ulterior să le vândă către Lactalis la preţul din oferta publică de preluare. Albalact este în prezent cel mai mare producător român de lactate, cu afaceri de circa 100 mii. euro. Lactalis, cu afaceri de 17 mld. euro, este cel mai mare producător francez de lactate, cu 200 de fabrici în 43 de ţări şi circa 75.000 de angajaţi.

(SIF1) închide oferta de răscumpărare. Acționarii vând o acțiune la fiecare 5 titluri deținute

Oferta publică de cumpărare a titlurilor proprii derulate de SIF Banat Crișana a fost închisă cu o rată de alocare de 0,2177. Acționari controlând aproape 28% din titlurile SIF Banat Crișana (SIF1) au participat la oferta publică de răscumpărare derulată de societate la prețul de 1,70 lei/acțiune și încheiată astăzi. Cele 30,85 milioane de acțiuni, reprezentând 5,62% din capitalul social al societății, au fost licitate astfel încât rata de alocare este de 0,2177, potrivit unei notificări de astăzi a Raiffeisen Bank, intermediarul operațiunii de piață. Prețul de închidere al titlurilor SIF Banat Crișana este de 1,572 lei/acțiune - cu 7,53% sub prețul ofertei de răscumpărare – ceea ce conferă societății o capitalizare bursieră de 862,79 milioane lei (193,51 milioane euro). Valoarea operațiunii de piață este de 52,44 milioane lei (11,76 milioane euro). Este prima dintre tranzacțiile majore din această vară care se închide. Fondul Proprietatea (FP) derulează, de asemenea, o ofertă publică de răscumpărare pentru 575 milioane de titluri la prețul de 0,842 lei/acțiune, cu 8,09% peste cel de 0,779 lei/acțiune al închiderii de astăzi de la BVB. Valoarea operațiunii care se va încheia pe 7 septembrie se ridică la 447,92 milioane lei (100,46 milioane euro). Pe 1 septembrie va fi finalizată și oferta publică de preluare voluntară prin care grupul francez Lactalis urmărește achiziționarea a 636,36 milioane acțiuni Albalact (ALBZ), reprezentând 97,49% din totalul titlurilor producătorului de lactate din Alba. Oferta este derulată la prețul de 0,5252 lei/acțiune, iar dacă ar fi subscrisă integral, s-ar ridica la 334,31 milioane lei (74,98 milioane euro).

(SIF1) închide oferta de răscumpărare. Acționarii vând o acțiune la fiecare 5 titluri deținute

Oferta publică de cumpărare a titlurilor proprii derulate de SIF Banat Crișana a fost închisă cu o rată de alocare de 0,2177. Acționari controlând aproape 28% din titlurile SIF Banat Crișana (SIF1) au participat la oferta publică de răscumpărare derulată de societate la prețul de 1,70 lei/acțiune și încheiată astăzi. Cele 30,85 milioane de acțiuni, reprezentând 5,62% din capitalul social al societății, au fost licitate astfel încât rata de alocare este de 0,2177, potrivit unei notificări de astăzi a Raiffeisen Bank, intermediarul operațiunii de piață. Prețul de închidere al titlurilor SIF Banat Crișana este de 1,572 lei/acțiune - cu 7,53% sub prețul ofertei de răscumpărare – ceea ce conferă societății o capitalizare bursieră de 862,79 milioane lei (193,51 milioane euro). Valoarea operațiunii de piață este de 52,44 milioane lei (11,76 milioane euro). Este prima dintre tranzacțiile majore din această vară care se închide. Fondul Proprietatea (FP) derulează, de asemenea, o ofertă publică de răscumpărare pentru 575 milioane de titluri la prețul de 0,842 lei/acțiune, cu 8,09% peste cel de 0,779 lei/acțiune al închiderii de astăzi de la BVB. Valoarea operațiunii care se va încheia pe 7 septembrie se ridică la 447,92 milioane lei (100,46 milioane euro). Pe 1 septembrie va fi finalizată și oferta publică de preluare voluntară prin care grupul francez Lactalis urmărește achiziționarea a 636,36 milioane acțiuni Albalact (ALBZ), reprezentând 97,49% din totalul titlurilor producătorului de lactate din Alba. Oferta este derulată la prețul de 0,5252 lei/acțiune, iar dacă ar fi subscrisă integral, s-ar ridica la 334,31 milioane lei (74,98 milioane euro).

Titlurile (SNG), jumătate din rulajul pieței de acțiuni de la BVB

Acț iunile producă torului de gaze naturale Romgaz au revenit peste nivelul de 23,00 lei/acț iune pe transferuri de peste 12 milioane lei în piaț a reglementată , acestora adă ugându-li-se o tranzacț ie specială din piaț a deal de 1,15 milioane lei, ceea ce duce totalul schimburilor pe acest emitent la aproape jumă tate din întreaga activitate de tranzacț ionare pe piaț a de acț iuni a Bursei de Valori Bucureș ti.Indicii de la Bursa de Valori Bucureș ti s-au apreciat în medie cu aproape jumă tate de procent în contextul unei sesiuni favorabile activelor de risc. Dacă preț ul ț iț eiului a avut a ș asea sesiune consecutivă de aprecieri, cotaț ia petrolului Brent depă ș ind nivelul de 50 dolari/baril ș i bursele europene au avut o zi bună . Astfel, indicele sintetic Euro Stoxx 50 a urcat cu 0,50%, indicele FTSE 100 de la Londra a câș tigat 0,17%, indicele CAC40 de la Paris s-a apreciat cu 0,38%, în timp ce indicele german DAX a crescut cu 0,61%.La BVB, indicele BET a avansat cu 0,47%, până la valoarea de 6.898,58 puncte, în timp ce indicele compozit BET Plus a avut o dinamică asemă nă toare, de 0,43%. În contextul unui impuls favorabil pentru cotaț iile petroliere, indicele energetic BET-NG a supraperformat: +0,67%.Este o evoluț ie susț inută de volume. Titlurile Romgaz Mediaș (SNG) au acaparat aproape jumă tate din transferurile totale de 26,91 milioane lei (6,01 milioane euro) ale pieț ei de acț iuni, cu tranzacț ii de 12,06 milioane lei în piaț a regular ș i un schimb special din piaț a deal cu 50.000 de titluri, în valoare de 1,15 milioane lei. Pe aceste volume, titlurile Romgaz au depă ș it reperul de 23,00 lei/acț iune, după corecț iile din prima jumă tate a acestei luni. Cotaț ia a închis la preț ul de 23,05 lei/acț iune, cu 0,88% peste referinț ă .Pe locul 2 în topul rulajelor, cu tranzacț ii de 4,88 milioane lei, s-au aflat titlurile Bă ncii Transilvania (TLV) care s-au apreciat cu 0,48%, până la preț ul de 2,395 lei/acț iune, care conferă instituț iei de credit o capitalizare bursieră de 8,73 miliarde lei (1,95 miliarde euro). Celă lalt titlu bancar de la cota BVB, cel al BRD Groupe Societe Generale (BRD), s-a corectat cu 0,38%, până la preț ul de 10,50 lei/acț iune, pe volume echivalente cu 1,13 milioane lei.Titlurile Fondul Proprietatea (FP) au avansat cu 0,38%, până la cotaț ia de 0,783 lei/acț iune, pe transferuri de 1,89 milioane lei. Indicele financiar BET-FI, în structura că ruia acesta este cel mai important emitent, a câș tigat 0,57%, închizând la valoarea de 28.524,02 puncte.În piaț a reglementată , cu schimburi de 1,29 milioane lei, titlurile Electrica (EL) au fost singurele care au mai depă ș it un nivel al tranzacț iilor de un milion de lei. Pe acelaș i emitent, pe piaț a deal s-a mai realizat un transfer special în valoare de 1,35 milioane lei. Pe acelaș i segment, 1,83 milioane titluri Albalact (ALBZ), de o valoare cu puț in peste 950.000 de lei, au fost schimbate la nivelul de 0,5200 lei/acț iune, cu 1% sub preț ul ofertei publice voluntare de preluare, de 0,5252 lei/acț iune, pe care grupul francez Lactalis o derulează – în vederea delistă rii companiei – pentru un numă r de 636,36 milioane de acț iuni, reprezentând 97,49% din titlurile companiei.

Brandurile (ALBZ) au ajuns în peste 1.400 de hoteluri şi cafenele.'Segmentul HoReCa ne aduce 5% din vânzări'

Brandurile Albalact au ajuns în peste 1.400 de hoteluri şi cafenele.'Segmentul HoReCa ne aduce 5% din vânzări" Albalact a terminat la nivel de grup (care include şi Rarăul şi Albalact Logistic) primul semestru cu o cifră de afaceri consolidată (IFRS) de 242 de milioane de lei în creştere cu 17% faţă de perioada similară a anului precedent. în plus, profitul companiei a crescut de patru ori în prima jumătate a anului, până la aproape 19 milioane de lei. 'în ultimul an, segmentul HoReCa a fost unul din motoarele de creştere ale companiei", a completat Irina Măndoiu, unul dintre oamenii care au participat la creşterea Albalact de la o companie cu afaceri de la peste 70 de milioane de lei în anul 2005 la peste 440 mii. lei anul trecut şi clasarea pe prima poziţie în topul celor mai mari producători de lactate. La începutul acestui an, acţionarii majoritari ai Albalact (listată la BVB cu simbolul ALBZ), IRINA MAND01U, directorul comercial al Albalact: 'In ultimul an, segmentul Horeca a fost unul din motoarele de creştere ale companiei'' printre care şi familia Ciurtin, au decis să vândă pachetul de 70% din acţiuni către gigantul francez Lactalis, care mai deţine pe plan local brandul LaDorna. în luna iulie, Consiliul Concurenţei a autorizat preluarea grupului Albalact (SC Albalact SA, SC Rarăul SA Câmpulung Moldovenesc şi Albalact Logistic SRL) de către grupul Lactalis. Ulterior, Lactalis a iniţiat o ofertă publică de preluare voluntară având drept obiect preluarea a 100% din acţiunile deţinute de acţionarii Albalact. Preţul per acţiune pe care îl oferă gigantul francez este de 0,5252 lei, iar intermediarul tranzacţiei este BRD. Perioada de derulare a ofertei publice este de 25 de zile lucrătoare, de la data de 10 august până la data de 14 septembrie inclusiv. Astfel, tranzacţia se va ridica la peste 340 de milioane de lei. madalina.panaete@zf. ro Grupul Albalact a terminat semestrul Icuo cifră de afaceri de 242 milioane de lei, în creştere cu 17%. Mădălina Panaete ALBALACT, cel mai mare jucător cu acţionariat românesc de pe piaţa lactatelor, care urmează să fie preluat de gigantul francez Lactalis, vrea să dezvolte segmentul produselor destinate segmentului HoReCa, unde colaborează direct cu peste 1.400 de clienţi cărora le livrează atât brandurile dedicate Albalact Horeca Top şi Bardezzi, cât şi branduri consacrate din portofoliu precum Zuzu. 'Segmentul HoReCa, în care suntem prezenţi cu brandul Albalact Horeca Top, Bardezzi, dar şi cu celelalte branduri ale companiei, reprezintă, astăzi, aproape 5% în volum din vânzările Albalact. Până anul trecut, Albalact a fost prezent în piaţa HoReCa cu brandurile sale obişnuite consacrate, însă într-o proporţie destul de restrânsă", a declarat Irina Măndoiu, directorul comercial al producătorului de lactate. Intrarea producătorului român pe piaţa HoReCa cu brandul Bardezzi vine în contextul în care jucătorii mari de pe piaţa cafelei premium pentru HoReCa din România precum Julius Meinl, Lavazza sau illy au venit cu propriile produse pentru cafea, inclusiv lapte. Anul acesta, Albalact, companie dezvoltată de familia Ciurtin, a lansat două noi produse sub brandul Albalact Horeca Top, şi anume cremă natur şi mascarpone.

Afacerile (ALBZ) fierb: profit si cifra de afaceri in crestere pentru prima jumatate a anului

Grupul Albalact, liderul industriei de lactate din Romania, a inregistrat in prima jumatate a anului o crestere de 16,9% a cifrei de afaceri, pana la 242 mil. lei (54 mil. euro). Profitul net realizat Albalact in primele sase luni din acest an se ridica la 18,8 mil. lei (4,2 mil. euro). “Suntem multumiti ca am reusit sa ne mentinem cresterea profitabila, chiar peste ceea ce am planificat. De foarte putin timp, am venit si cu inovatia promisa, tot in portofoliul lui Zuzu: am lansat Zuzu Stors, un iaurt special, cu ingrediente 100% naturale si multa proteina, produs printr-o tehnologie unica in acest moment in Romania. Cu Zuzu Stors speram sa cream o noua categorie in piata iaurturilor si sa-i invatam pe consumatorii romani ca un iaurt bun si hranitor nu inseamna neaparat un iaurt gras”, declara Stephane Batoux, director general Albalact. Zuzu Stors are 2% grasime si 8 grame de proteine, de doua ori mai multe proteine fata de un iaurt clasic, fiind obtinut prin procedeul de ultrafiltrare. Albalact este lider cu brand-ul Zuzu in piata de lapte (lapte UHT si lapte pasteurizat) inca din anul 2008. Albalact mai este lider de piata pe segmentul untului de masa si pe segmentul smantana, cu brand-ul omonim Albalact. Grupul francez Lactalis va face oferta publica de cumparare pentru 97,5% din actiunile Albalact (ALBZ), pretul oferit fiind cu 6,3% mai mare decat cel stabilit miercuri pe Bursa de Valori Bucuresti. Lactalis va plati 337 mil. lei (75 mil. euro) pentru cumpararea acestor actiuni. Francezii vor delista compania daca reusesc sa achizitioneze cel putin 90% din titlurile producatorului de lactate in oferta.

Afacerile grupului (ALBZ) au crescut cu 16,94% la 242,09 milioane lei în prima jumătate a anului

Afacerile grupului Albalact au crescut cu 16,94% în prima jumătate a anului, de la 207,02 milioane lei în primul semestrul al anului, la 242,09 milioane lei, a anunţat marţi grupului. Profitul net realizat de Grupul Albalact în prima jumătate din 2016 se ridică la 18,88 milioane lei. Situațiile financiare, întocmite conform standardelor internaționale de raportare financiară adoptate de Uniunea Europeană (IFRS), cuprind rezultatele Albalact SA și ale societăților Rarăul SA Câmpulung Moldovenesc și Albalact Logistic SRL, pe care Albalact SA le deține. Listarea companiei la Bursa de Valori București în 2015 a determinat retratarea situațiilor financiare întocmite de cele trei companii din grupul Albalact, înlocuindu-se raportarea individuală conform Ordinului Ministerului Finanțelor Publice 1802/2014 (OMFP) cu raportarea consolidată conform IFRS. Raportarea individuală conform OMFP arată că doar S.C. Albalact S.A. și-a majorat afacerile nete cu 20,57% în semestrul I 2016 ajungând la 285,92 milioane lei, de la 237,15 milioane lei cât a obținut în aceeași perioadă a anului trecut. Potrivit sursei citate, Albalact rămâne liderul industriei românești de lactate. "Suntem mulțumiți că am reușit să ne menținem creșterea profitabilă, chiar peste ceea ce am planificat. Cifrele de astăzi sunt rezultatul proiectelor importante pe care le-am demarat și susținut constant în ultimul an, dar sunt și rezultatul unui management mai eficient al costurilor, optimizării activității de distribuție și al unor schimbări în structura de producție și vânzare. Am acordat o mare importanță investițiilor in marketing, iar succesul ultimelor lansări a fost peste așteptări. Fac referire aici la portofoliul iaurturilor cu beneficii pentru sănătate Zuzu Bifidus – unul dintre cele mai importante proiecte ale companiei in 2015, la relansarea brand-ului tradițional Albalact cu un portofoliu mai mare și mai divers și la dezvoltarea portofoliului Horeca Top pentru segmentul Horeca, pe care Albalact dorește să-l extindă. Iar acum, de foarte puțin timp, am venit și cu inovația promisă, tot în portofoliul lui Zuzu: am lansat Zuzu STORS, un iaurt special, cu ingrediente 100% naturale și multă proteină, produs printr-o tehnologie unică în acest moment în România. Cu Zuzu STORS sperăm să creăm o nouă categorie în piața iaurturilor și să-i învățăm pe consumatorii români că un iaurt bun și hrănitor nu înseamnă neapărat un iaurt gras", declară Stephane Batoux, Director General Albalact. Potrivit grupului, Albalact este lider cu brand-ul Zuzu în piața de lapte (lapte UHT și lapte pasteurizat) încă din anul 2008. Albalact mai este lider de piață pe segmentul untului de masă și pe segmentul smântână, cu brand-ul omonim Albalact. În 27 ianuarie 2016, acționarii majoritari care dețin cumulat 70,3% din capitalul social al Grupului Albalact au încheiat un contract cu compania Lactalis pentru dobândirea de către Lactalis a tuturor acțiunilor deținute de acționarii vânzători. În luna Iulie, Consiliul Concurenței a autorizat preluarea Grupului Albalact (SC Albalact SA, SC Raraul SA Campulung Moldovenesc si Albalact Logistic SRL) de către Grupul Lactalis. Ulterior, Lactalis a inițiat o ofertă publică de preluare voluntară având drept obiect preluarea a 100% din acțiunile deținute de acționarii Albalact.

ALBALACT SA (ALBZ)
Modificare calendar financiar 2016, disponibilitate Raport sem. I 2016
ALBALACT SA (ALBZ)
Oferta publica de preluare voluntara in perioada 10-08-14.09.2016
Buna ziua, sunt TreVi. Spuneti-mi, va rog, cu ce informatii va pot fi de folos.