Adunarea generala a actionarilor (AGA)

Societatile comerciale pe actiuni au drept organ suprem de deliberare Adunarea Generala a Actionarilor (AGA). Aceasta este convocata de catre consiliul de administratie, respectiv directorat, sau de catre actionarii societatii, atat timp cat acestia detin o parte semnificativa din capitalul social. Termenul de intrunire nu poate fi mai mic de 30 de zile de la publicarea anuntului in Monitorul Oficial al Romaniei.

Pot participa la AGA toate persoanele care au calitatea de actionar. Un actionar care nu poate fi prezent la adunare poate trimite un delegat imputernicit printr-o procura, care sa ii reprezinte interesele.

Adunarile generale sunt ordinare si extraordinare. Acestea se tin la sediul societatii si in localul indicat in convocare, cu exceptia cazului in care actul constitutiv dispune altfel.

Adunarea generala ordinara

Adunarea generala ordinara se intruneste cel putin o data pe an, in maxim 5 luni de la incheierea exercitiului financiar. In cadrul adunarii generale ordinare se abordeaza teme precum: situatia financiara anuala; alegerea membrilor consiliului de administratie, ai consiliului de supraveghere si a cenzorilor; stabilirea bugetului de venituri si cheltuieli; pronuntarea asupra gestiunii consiliului de administratie, respectiv a directoratului; fixarea remuneratiei membrilor consiliului de administratie; numirea sau demiterea auditorului financiar, in eventualitatea in care societatea va fi supusa unui audit, gajarea, inchirierea sau desfiintarea uneia sau a mai multor unitati ale societatii.

Pentru ca deliberarile adunarii generale ordinare sa fie validate, este necesar ca cel putin un sfert din numarul actionarilor cu drept de vot sa fie prezenti.

Adunarea generala extraordinara

Adunarea generala extraordinara se intruneste ori de cate ori este necesara luarea unei hotarari precum: mutarea sediului societatii; schimbarea formei juridice a societatii; schimbarea obiectivului de activitate a societatii; infiintarea sau desfiintarea unor sedii secundare: reprezentante, sucursale, agentii; conversia actiunilor nominative in actiuni la purtator sau a actiunilor la purtator in actiuni nominative; conversia actiunilor dintr-o categorie in cealalta; conversia unei categorii de obligatiuni in alta categorie sau in actiuni; emisiunea de obligatiuni; reducerea sau reintregirea capitalului social; fuziunea cu alte societati, sau dizolvarea acesteia; oricare alta hotarare care are nevoie de aprobarea adunarii generale extraordinare.

Pentru a putea fi validate, deliberarile adunarii generale extraordinare necesita, la prima convocare, prezenta actionarilor ce detin cel putin un sfert din numarul total de drepturi de vot, iar la convocarile urmatoare, prezenta actionarilor care reprezinta minim o cincime din numarul total de drepturi de vot. Deciziile ce privesc fuziunea cu alte societati sau dizolvarea societatii se iau cu o majoritate de cel putin doua treimi din numarul total de drepturi de vot.


Investitia in instrumente financiare presupune riscuri specifice incluzand fara ca enumerarea sa fie limitativa, fluctuatia preturilor pietei, incertitudinea dividendelor, a randamentelor si/sau a profiturilor, fluctuatia cursului de schimb. Performantele trecute nu reprezinta garantii ale performantelor viitoare ale instrumentelor financiare. A fi investitor presupune asumarea unui risc cu scopul de a realiza un profit cat mai ridicat. Fiecare persoana isi asuma riscul in functie de toleranta individuala fata de aceasta. Nu exista o formula universala de investitie si nu exista instrument financiar fara risc.

S.S.I.F. Tradeville S.A. faciliteaza accesul la servicii de investitii financiare in legatura cu contracte pentru diferente (CFD), avand ca active suport, dupa caz, valori mobiliare, indici bursieri si alti indici, perechi valutare (FOREX), metale pretioase sau alte marfuri. Orice referiri la FOREX care ar putea sa apara in informatiile de pe site au in vedere piata Forex sau CFD pe FOREX, fiind exclusiv informatii de piata care privesc activul suport al instrumentului CFD pe perechi valutare. CFD este singurul instrument financiar derivat pe pietele externe promovat de catre S.S.I.F. Tradeville S.A.

S.S.I.F. Tradeville S.A., Calea Vitan nr. 6A, Bl. B, Tronson B, et. 3, sector 3, București, România, cod poștal: 031296, tel: +40 21 318 75 55, fax: +40 21 318 75 57, Autorizata prin Decizia CNVM nr. 2225/15.07.2003. Agentie Brasov, Str. Iuliu Maniu nr.47, etj 3, camera 317, Brasov, Romania.

© 2019 Tradeville

Email: helpdesk@tradeville.eu
Tel: 021 318 7555 (L - V: 9:00 - 18:00)
Live Help

Nume si prenume
(*)
Email
(*)
Telefon
(*)
Sunt interesat
(*)

(*) Toate campurile sunt obligatorii. Date cu caracter personal (detalii)