Safetech Innovations se listeaza la BVB pe piata AeRO

Data: 29/01/2021

COMPANIA ROMANEASCA DE SECURITATE CIBERNETICA SAFETECH INNOVATIONS S-A LISTAT LA BURSA DE VALORI BUCURESTI, PE SISTEMUL MULTILATERAL DE TRANZACTIONARE

  • Actiunile companiei romanesti de securitate cibernetica Safetech Innovations au inceput tranzactionarea pe piata AeRO din cadrul Sistemului Multilateral de Tranzactionare al BVB, sub simbolul bursier SAFE.
  • Radu Hanga, Presedinte BVB:
    Suntem incantati de intrarea Safetech pe scena BVB in primul rand pentru ca este o premiera, fiind prima companie de securitate cibernetica, un domeniu foarte important si in plina dezvoltare. Asa cum multi antreprenori au inceput sa inteleaga importanta securitatii cibernetice, la fel au inceput sa inteleaga si cat de utila este piata de capital pentru afacerile lor si pentru sustinerea dezvoltarii acestora, mai ales in aceasta perioada dificila determinata de pandemie.
  • Victor Gansac, Director General, Safetech Innovations:
    Listarea de astazi a actiunilor SAFE pe piata AeRO a Bursei de Valori Bucuresti marcheaza un nou capitol pentru Safetech Innovations. Suntem fericiti ca un numar de 140 de investitori individuali si institutionali au participat la plasamentul privat si le multumim ca au avut incredere in brandul Safetech. Avem planuri ambitioase pentru viitor si avem convingerea ca, in urma listarii de astazi, vom putea creste intr-un ritm si mai accelerat, oferind solutii de securitate cibernetica de cea mai inalta calitate companiilor din Romania.

Safetech Innovations (SAFE)

Companie romaneasca de securitate cibernetica, a debutat la Bursa de Valori Bucuresti (BVB) in data de 29 ianuarie, pe piata AeRO din cadrul Sistemul Multilateral de Tranzactionare (SMT) al BVB.

Momentul a fost marcat prin deschiderea oficiala a sedintei de tranzactionare la sediul BVB de catre co-fondatorul si Administratorul Unic al Safetech Innovations, Victor Gansac, alaturi de Directorul General Adjunct al TradeVille, Ovidiu Dumitrescu, Consultantul Autorizat care a asistat listarea companiei si intermediarul plasamentului privat care a precedat venirea la bursa, si Zuzanna Kurek, fondator Cornerstone Communications, Consultant Autorizat al Safetech Innovations. Evenimentul a avut loc la sediul BVB si s-a desfasurat intr-un cadru restrans, cu respectarea reglementarilor in vigoare privind organizarea de evenimente, in contextul pandemiei de COVID-19.

„ Suntem incantati de intrarea Safetech pe scena Bursei de Valori Bucuresti in primul rand pentru ca este o premiera, fiind prima companie de securitate cibernetica, un domeniu foarte important si in plina dezvoltare. Asa cum multi antreprenori au inceput sa inteleaga importanta securitatii cibernetice, la fel au inceput sa inteleaga si cat de utila este piata de capital pentru afacerile lor si pentru sustinerea dezvoltarii acestora, mai ales in aceasta perioada dificila determinata de pandemie. Bursa a fost, este si va fi un canal viabil de finantare pentru companiile serioase, cu planuri de dezvoltare, indiferent de contextul social si economic, iar cele 35 de runde de finantare prin obligatiuni cu o valoare cumulata de peste 2,1 miliarde euro, precum si listarile din ultimii doi ani au dovedit aceasta realitate”

- Radu Hanga,
Presedintele Consiliului de Administratie al Bursei de Valori Bucuresti

„ Listarea de astazi a actiunilor SAFE pe piata AeRO a Bursei de Valori Bucuresti marcheaza un nou capitol pentru Safetech Innovations. Suntem fericiti ca un numar de 140 de investitori individuali si institutionali au participat la plasamentul privat si le multumim ca au avut incredere in brandul Safetech. Atat eu cat si Paul (co-fondator si Director Financiar al Safetech Innovations – n.r.), suntem indeosebi onorati de faptul ca multi angajati Safetech au participat la oferta, iar actiunile SAFE au fost primele care au intrat in portofoliul lor. Bursa de Valori Bucuresti ramane in centrul strategiei noastre pentru urmatorii ani. Avem planuri ambitioase pentru viitor si avem convingerea ca, in urma listarii de astazi, vom putea creste intr-un ritm si mai accelerat, oferind solutii de securitate cibernetica de cea mai inalta calitate companiilor din Romania.”

- Victor Gansac,
co-fondatorul si Administratorul Unic si Directorul General al Safetech Innovations

Listarea Safetech Innovations vine dupa un plasament privat de vanzare de actiuni, derulat in octombrie 2020, prin care societatea de securitate cibernetica a atras 2,5 milioane lei de la investitorii pe piata de capital. Un total de 625.000 de actiuni au fost scoase la vanzare catre investitori, la un pret de 4 lei/ actiune, iar ordinele de subscriere plasate de investitori au cumulat 21,4 milioane lei, ceea ce indica o suprasubscriere de peste opt ori a valorii ofertei.

„ Incepand de astazi, oricine poate avea sansa de a investi la BVB in actiunile unei companii romanesti de top dintr-un domeniu foarte titrat: securitatea IT. Vorbim despre un furnizor autorizat al NATO care are nu doar un departament inovator de Cercetare si Dezvoltare, cat si propria echipa de raspuns la situatii de urgenta. Avem, asadar, marea sansa de a vedea cum Bursa devine un element important pentru dezvoltarea unui campion national intr-un domeniu de elita. Speram ca investitorii sa fie alaturi de TradeVille si de piata romaneasca de capital si in ofertele si plasamentele viitoare, prin care vom continua sa sprijinim dezvoltarea unor companii reprezentand un motiv de mandrie si, de asemenea, o cale de prosperitate pentru economia Romaniei”

- Ovidiu Dumitrescu,
CFA, Directorul General Adjunct al TradeVille

Alaturi de TradeVille, Cornerstone Communications a asistat Safetech Innovations in procesul de listare in calitate de Consultantul Autorizat al societatii.

„ Cand am intalnit prima data echipa Safetech Innovations acum doi ani si jumatate, am fost convinse ca au toate ingredientele necesare unui emitent de succes: expertiza de top, echipa dedicata si pasionata, precum si experienta testata de-a lungul anilor. Pe tot parcursul colaborarii noastre, Safetech s-a remarcat prin profesionalism, transparenta si precizie exceptionala, demonstrandu-ne astfel ca bursa de valori este locul potrivit pentru ei. Cu siguranta Safetech Innovations va aduce multa satisfactie si bucurie investitorilor de la Bursa de Valori Bucuresti si, impreuna cu echipa Cornerstone, suntem incantate sa fim alaturi de Safetech in aceasta calatorie pe piata de capital.”

- Zuzanna Kurek,
Partener Cornerstone Communications

In urma plasamentului privat, capitalizarea de piata a Safetech Innovations a ajuns la 12,5 milioane lei, iar fondurile atrase in cadrul plasamentului privat sunt directionate catre investitii. Prin listarea la bursa si acces la capital, compania identifica o oportunitate in dezvoltarea de servicii si solutii inovatoare in domeniul securitatii cibernetice, dar si in cresterea capacitatii tehnice prin dezvoltarea laboratorului de testare a securitatii.

Safetech Innovations a fost infiintata in 2011 si este unica companie dedicata exclusiv securitatii informatiei de pe piata de profil din Romania, care ofera atat servicii in domeniul securitatii, cat si pentru implementarea solutiilor de securitate cibernetica. Safetech Innovations ofera monitorizare si raspuns 24/7 a securitatii cibernetice, audituri de securitate, teste de penetrare, gestionarea riscurilor de securitate si servicii de guvernanta a securitatii. Compania detine si opereaza STI CERT – Safetech Innovations Computer Emergency Response Team, unul dintre primele CSIRT-uri private infiintate in Romania, acreditat la nivel international, care asigura companiilor din sectoarele privat si public monitorizarea continua a amenintarilor cibernetice si interventia in caz de incidente de securitate. STI CERT ofera un sistem de monitorizare 24/7, alertare, managementul incidentelor si investigatii si acopera toate tipurile de incidente de securitate cibernetica prin metode centralizate, asigurate de o echipa de experti si ethical hackeri.

Safetech Innovations este singura companie din Romania acreditata ca partener in NATO Industry Cy-ber Partnership (NICP). Compania detine un portofoliu vast de clienti, colaborand cu peste 10 institutii cheie din sectorul financiar-bancar autohton, cu companii multinationale, precum si companii locale din sectoarele energiei, FMCG, telecomunicatii, IT&C si transporturi.

In 2019, Safetech Innovations a inregistrat o cifra de afaceri de 10,5 milioane lei, cu o crestere de 56,4% fata de rezultatul din 2018 si un profit net de 1,25 milioane lei, cu o crestere de 26,3% fata de 2018. În 2019, compania a avut o marja de profit net de 11,8%. În prima jumatate a anului 2020, Safetech Innovations a inregistrat o cifra de afaceri de 5,3 milioane lei (+60,7% fata de S1 2019) si un profit net de 450.246 lei (+61,5% fata de S1 2019). Pentru intregul an 2020, conducerea estimeaza venituri de 15,6 milioane lei si la un profit net de 2 milioane lei. Compania are in prezent 43 de angajati.

Safetech Innovations are un capital social de 625.000 de lei, divizat in 3.125.000 de actiuni cu o valoare nominala de 0,2 lei/ actiune. Victor Gansac, co-fondator si Administrator Unic, si Paul Rusu, co-fondator si Director Financiar, detin fiecare cate un pachet de 40% din actiunile Safetech Innovations, iar diferenta de 20% se afla in portofoliile investitorilor care au subscris in plasamentul privat.

Mai multe informatii despre Safetech Innovations sunt disponibile in Memorandumul intocmit in vederea admiterii la tranzactionare si publicat pe site-ul BVB, la acest LINK.

Despre TradeVille

TradeVille este un broker cu vechime de peste 25 de ani pe piata de capital din Romania si ofera clientilor de retail acces facil si rapid la Bursa de Valori Bucuresti si la marile burse internationale. În 2020, TradeVille a intermediat peste 50% din plasamentele de actiuni si obligatiuni corporative cu o rata de succes de 100% pentru companii din diferite industrii. Tot in 2020, TradeVille a primit din partea Bursei de Valori Bucuresti cele mai multe trofee la ceremonia de premiere a performantelor bursiere: Brokerul anului pe segmentul de retail, Premiul pentru inovatie in industria de brokeraj si, respectiv, Cel mai activ intermediar pe piata primara a pietei AeRO.

Sursa:
https://www.bvb.ro/AboutUs/MediaCenter/PressItem/Compania-romaneasca-de-securitate-cibernetica-Safetech-Innovations-s-a-listat-la-Bursa-de-Valori-Bucuresti-pe-Sistemul-Multilateral-de-Tranzactionare/5236


Tranzactiile cu instrumente financiare presupun riscuri specifice, incluzand, fara ca enumerarea sa fie limitativa, fluctuatia preturilor pietei, incertitudinea dividendelor, a randamentelor si/sau a profiturilor, fluctuatia cursului de schimb. Pentru instrumentele financiare denominate in alta moneda decat cea a statului de rezidenta a investitorului, randamentul poate creste sau scadea in functie de fluctuatiile monedei. Performantele anterioare nu reprezinta un indicator fiabil al performantei viitoare.

S.S.I.F. TradeVille S.A. faciliteaza accesul la servicii de investitii financiare in legatura cu contracte pentru diferente (CFD), fiind Introducing Broker pentru brokerul pentru CFD-uri: IG Europe GmbH. CFD-urile sunt instrumente complexe si au un risc ridicat de a pierde rapid bani din cauza efectului de levier. 71% din conturile investitorilor de retail pierd bani atunci cand tranzactioneaza CFD-uri cu acest furnizor.

S.S.I.F. TradeVille S.A., Calea Vitan nr. 6A, Bl. B, Tronson B, et. 3, sector 3, Bucuresti, Romania, cod postal: 031296, tel: +40 21 318 75 55, fax: +40 21 318 75 57 / +40 21 318 75 26, Autorizata prin Decizia CNVM nr. 2225/15.07.2003. Agentie Brasov, Str. Iuliu Maniu nr.47, etj 3, camera 317, Brasov, Romania.

Email: helpdesk@tradeville.eu
Tel: 021 318 7555 (L - V: 9:00 - 18:00)
Live Help

Nume si prenume
(*)
Email
(*)
Telefon
(*)
Sunt interesat
(*)

(*) Toate campurile sunt obligatorii. Date cu caracter personal (detalii)