Warren Buffett: pe cand revansa?

Data: 23/02/2021

In ultimele 12 luni, Berkshire Hathaway a avansat pe bursa americana cu numai 8%. Asta inseamna jumatate din performanta indicelui S&P 500. Iar in ultimii doi ani, Berkshire Hathaway a stat in urma indicelui S&P 500 cu nu mai putin de 37 puncte procentuale.

  • Portofoliul Berkshire Hathaway nu arata chiar rau. Seamana cu un "exchange-traded fund" (ETF) in structura caruia intra companii atent selectate. Apple inseamna 47% din portofoliul de actiuni (130 miliarde USD), iar topul detinerilor include nume ciclice de care investitorii devin tot mai interesati.
  • In plus, Berkshire Hathaway sta pe un munte de lichiditati. Aproximativ 146 miliarde USD la finalul lunii septembrie, cu numai 46 miliarde USD mai putin decat Apple. La inceputul anului 2014, Berkshire Hathaway raporta doar 49 miliarde USD in "cash".
  • De fapt, aproape jumatate din capitalizarea Berkshire Hathaway este reprezentata de "cash" si de participatia pe care o are in Apple.
    Si atunci, unde e problema?
  • Dincolo de calitatea portofoliului, Berkshire Hathaway putea fi mai atractiva daca ar fi distribuit actionarilor macar o parte din uriasa cantitate de "cash" prin dividende sau "buybacks". Doar ca Warren Buffett a fost mereu reticent sa faca asta. Berkshire Hathaway nu a platit niciodata un dividend, iar programele de rascumparare a propriilor actiuni au avut valori foarte mici si au fost conditionate de subevaluarea companiei.
  • La intalnirea anuala a actionarilor din 2017, Warren Buffett a promis ca, trei ani mai tarziu, Berkshire Hathaway nu va detine in niciun caz 150 miliarde USD in "cash". Hmm...sunt 146 miliarde USD acum.
  • In 2020, Berkshire Hathaway a cumparat activele de gaz natural ale Dominion Energy (pentru 10 miliarde USD), a luat detineri in valoare totala de peste 6 miliarde USD in cinci conglomerate nipone si a investit 250 milioane USD in IPO-ul Snowflake din septembrie. Apropo, este pentru prima data cand Berkshire Hathaway este prezenta in mod direct la o listare dupa IPO-ul Ford Motor din 1956.
  • Tot anul trecut, in trimestrul 3, Berkshire Hathaway a cumparat actiuni la patru companii din sectorul de sanatate (AbbVie, Bristol Myers Squibb, Merck si Pfizer) platind peste 5 miliarde USD. Update: a renuntat la Pfizer spre finalul anului.
  • Warren Buffett a mai cheltuit 4 miliarde USD pentru actiuni Chevron si aproape 9 miliarde USD pentru actiuni Verizon.

Dar achizitiile mentionate sunt modeste vizavi de valoarea totala a "cash"-ului acumulat. In plus, abilitatea Berkshire Hathaway de a oferi imprumuturi companiilor afectate de criza s-a redus substantial in 2020 din cauza programelor de creditare exceptionale puse la dispozitie de Trezoreria SUA si Rezerva Federala.

    Si totusi...
  • Potrivit celor mai recente raportari, in trimestrul 3, Berkshire Hathaway a cheltuit o suma record de 9 miliarde USD pentru “buybacks”. Adica de doua ori mai mult decat in trimestrul precedent si ridicand valoarea totala la peste 15 miliarde USD in primele 9 luni din 2020.
  • In octombrie, Berkshire Hathaway pare sa fi cheltuit inca 2.4 miliarde USD pentru a-si rascumpara propriile actiuni de pe bursa americana. Total: aproape 18 miliarde USD in primele 10 luni din 2020.
  • De fapt, cifra pe care o cunoastem acum este mai mare decat cea a precedentilor doi ani luati impreuna (5 miliarde USD in 2019 si 1.3 miliarde USD in 2018).
  • Asta inseamna ca insasi Berkshire Hathaway devine una dintre cele mai mari investitii pe care o face Warren Buffett.
    Si apropo de “buybacks”: cand s-au intalnit prima oara in urma cu aproape o decada, Tim Cook l-a intrebat pe Warren Buffett ce sa faca cu cei 100 miliarde USD stransi in "cash" la Apple. Buffett a raspuns ca ar putea fi cheltuiti via "buybacks" daca Tim Cook credea ca Apple era subevaluata.
  • Intre 2013 si 2019, Apple a cheltuit 327 miliarde USD pentru "buybacks". Doar in 2019, cifra a fost de 67 miliarde USD, mai mare decat capitalizarea a 85% din companiile care formeaza indicele S&P 500.
  • In primavara anului trecut, atunci cand multe companii au redus sau suspendat integral "buybacks", Apple si-a suplimentat propriul program cu 50 miliarde USD.
  • In ultimul trimestru din 2020, Apple a cheltuit peste 30 miliarde USD pentru dividende si "buybacks".
  • Programele repetate de "buybacks" au redus semnificativ numarul de actiuni Apple, de la 6.5 miliarde in 2013 la aproape 4 miliarde la mijlocul anului trecut.
  • Apple nu foloseste doar "cash"-ul pe care il are la indemana. Zilele acestea, compania a imprumutat din piata 14 miliarde USD pentru finantarea dividendelor si a propriului program de "buybacks".

Apple valoreaza acum aproape 2.3 trilioane USD si este cea mai mare companie listata din lume. Nu stim daca Tim Cook i-a multumit vreodata lui Warren Buffett pentru sfat. Sau daca ii intoarce acum recomandarea.

Surse:
https://www.cnbc.com/2021/01/08/how-warren-buffetts-uphill-battle-against-the-sp-500-is-changing.html
https://www.cnbc.com/berkshire-hathaway-portfolio/
https://markets.businessinsider.com/news/stocks/warren-buffett-berkshire-hathaway-gm-byd-stock-gain-electric-vehicles-2021-2-1030079610
https://www.cnbc.com/2020/11/07/berkshire-hathaway-earnings-q3-2020html.html
https://www.cnbc.com/2020/10/29/apple-q4-cash-hoard-heres-how-much-apple-has-on-hand.html
https://www.investopedia.com/terms/b/buyback.asp
https://www.investmentnews.com/buffett-to-do-first-berkshire-buyback-in-four-decades-39143
https://markets.businessinsider.com/news/stocks/warren-buffett-berkshire-hathaway-record-buybacks-2-billion-october-2020-11-1029781287
https://www.cnbc.com/video/2019/05/06/watch-cnbcs-full-interview-with-apple-ceo-tim-cook.html
https://www.aboveavalon.com/notes/2020/4/23/apples-460-billion-stock-buyback
https://www.bloomberg.com/news/articles/2020-04-30/apple-joins-google-in-saying-no-to-crusade-against-buybacks
https://www.cnbc.com/2021/01/27/apple-aapl-earnings-q1-2021.html
https://www.thestreet.com/apple/news/10in10-apple-trick-stock-performance
https://www.fool.com/investing/2020/08/20/why-apples-market-cap-might-not-have-hit-2-trillio/
https://appleinsider.com/articles/21/02/08/apple-issues-14b-worth-of-bonds-to-fund-buybacks-corporate-initiatives


Tranzactiile cu instrumente financiare presupun riscuri specifice, incluzand, fara ca enumerarea sa fie limitativa, fluctuatia preturilor pietei, incertitudinea dividendelor, a randamentelor si/sau a profiturilor, fluctuatia cursului de schimb. Pentru instrumentele financiare denominate in alta moneda decat cea a statului de rezidenta a investitorului, randamentul poate creste sau scadea in functie de fluctuatiile monedei. Performantele anterioare nu reprezinta un indicator fiabil al performantei viitoare.

S.S.I.F. TradeVille S.A. faciliteaza accesul la servicii de investitii financiare in legatura cu contracte pentru diferente (CFD), fiind Introducing Broker pentru brokerul pentru CFD-uri: IG Europe GmbH. CFD-urile sunt instrumente complexe si au un risc ridicat de a pierde rapid bani din cauza efectului de levier. 70% din conturile investitorilor de retail pierd bani atunci cand tranzactioneaza CFD-uri cu acest furnizor.

S.S.I.F. TradeVille S.A., Calea Vitan nr. 6A, Bl. B, Tronson B, et. 3, sector 3, Bucuresti, Romania, cod postal: 031296, tel: +40 21 318 75 55, fax: +40 21 318 75 57 / +40 21 318 75 26, Autorizata prin Decizia CNVM nr. 2225/15.07.2003. Agentie Brasov, Str. Iuliu Maniu nr.47, etj 3, camera 317, Brasov, Romania.

Email: helpdesk@tradeville.eu
Tel: 021 318 7555 (L - V: 9:00 - 18:00)
Live Help

Nume si prenume
(*)
Email
(*)
Telefon
(*)
Sunt interesat
(*)

(*) Toate campurile sunt obligatorii. Date cu caracter personal (detalii)