Apple își ia adio de la Steve Jobs. Încotro se îndreaptă compania

Data: 09/12/2014

Diferență dintre sisteme Apple și alți competitori a fost pefect sintetizată de Umberto Eco într-o comparație care viza rivalitatea antică dintre Apple și Microsoft, scrie Business24.

Pentru scriitorul italian, un Mac era precum catolicismul: "îți spune ce trebuie să faci ghidându-te pas cu pas", în timp ce Windows avea toate caracteristicile religiei protestante: "permițând libera interpretare a scripturii și plecând din start cu ideea că nu toată lumea poate fi mântuită", nota, în urma cu două decenii, Eco.

Secretomania lui Steve Jobs, geniul tehnologic din spatele succesului Apple, a asigurat menținerea sub control a datelor tehnice ale sistemelor de operare, dar nu s-a dovedit întotdeauna profitabilă pentru companie. Evenimentul din 9 septembrie, de la sediul companiei din Cupertino, nu a avut doar scopul de a prezenta noua serie de iPhone-uri, ci a reprezentat și un bun prilej pentru Tim Cook să anunțe o nouă eră în evoluția companiei. Una în care Apple se pregătește să îi spună pentru a doua oară adio lui Steve Jobs. De această dată pentru totdeauna, după cum cred reporterii de la The Economist.

Citește articolul integral pe Business24.

Înapoi la Articole bursiere


Conturi Demo Gratuite
Invata fara risc sa tranzactionezi
Demo Actiuni la BVB DEMO CFD

EDUCATIE

CURSURI
WEBINARII

VEZI CE FEL DE INVESTITOR ESTI

COMPLETEAZA CHESTIONARUL

Investitia in instrumente financiare presupune riscuri specifice incluzand fara ca enumerarea sa fie limitativa, fluctuatia preturilor pietei, incertitudinea dividendelor, a randamentelor si/sau a profiturilor, fluctuatia cursului de schimb. Performantele trecute nu reprezinta garantii ale performantelor viitoare ale instrumentelor financiare.

S.S.I.F. Tradeville S.A. faciliteaza accesul la servicii de investitii financiare in legatura cu contracte pentru diferente (CFD), fiind Introducing Broker pentru brokerul pentru CFD-uri: IG Europe GmbH. CFD-urile sunt instrumente complexe si au un risc ridicat de a pierde rapid bani din cauza efectului de levier. 76% din conturile investitorilor de retail pierd bani atunci cand tranzactioneaza CFD-uri cu acest furnizor. Ar trebui sa luati in considerare daca intelegeti modul in care functioneaza CFD-urile si daca va puteti permite sa va asumati riscul ridicat de a va pierde banii.

S.S.I.F. Tradeville S.A., Calea Vitan nr. 6A, Bl. B, Tronson B, et. 3, sector 3, București, România, cod poștal: 031296, tel: +40 21 318 75 55, fax: +40 21 318 75 57 / +40 21 318 75 26, Autorizata prin Decizia CNVM nr. 2225/15.07.2003. Agentie Brasov, Str. Iuliu Maniu nr.47, etj 3, camera 317, Brasov, Romania.

Email: helpdesk@tradeville.eu
Tel: 021 318 7555 (L - V: 9:00 - 18:00)
Live Help

Nume si prenume
(*)
Email
(*)
Telefon
(*)
Sunt interesat
(*)

(*) Toate campurile sunt obligatorii. Date cu caracter personal (detalii)