In sens larg, tranzactiile bursiere incadreaza totalitatea actelor de vanzare-cumparare realizate atat in interiorul bursei, cat si in afara acesteia, pe piata extrabursiera. In sens restrans,
tranzactiile bursiere fac referire exclusiv la tranzactiile efectuate in cadrul bursei de valori.
Piata bursiera graviteaza in jurul tranzactiilor fara de care aceasta nu ar exista. Volumul si valoarea tranzactiilor reprezinta criteriile dupa care se calculeaza eficienta pietei bursiere respective.
Participantii la tranzactiile bursiere pot fi:
- ofertantii de marfuri fungibile si standardizabile;
- investitorii care doresc sa obtina un castig mai mare decat rata dobanzii de la banca
- societatile comerciale care atrag capital prin emisiune primara sau secundara de valori mobiliare;
- societatile care gestioneaza portofolii de valori mobiliare (actiuni si obligatiuni).
Tranzactiile bursiere sunt catalogate in functie de anumiti factori precum:
- momentul tranzactiei;
- natura contului deschis;
- scopul urmarit;
Avand ca reper momentul tranzactiei se disting tranzactii specifice pietelor de tip anglo-saxon si tranzactii specifice burselor europene.
Pe piata bursiera americana au loc urmatoarele categorii de tranzactii:
- tranzactii cu lichidare imediata, care presupun executarea in ziua incheierii contractului;
- tranzactii cu lichidare normala, atunci cand operatiunile sunt finalizate intr-un anumit numar de zile bursiere (ex. T+3);
- tranzactii cu aranjament special. Acestea presupun o negociere a termenului direct intre partenerii tranzactiei;
In paleta tranzactiilor de tip american se regasesc si vanzarile short, vanzari de titluri cu executarea contractului dupa formula lichiditatii normale, dar cu titluri imprumutate.
In cadrul burselor europene au loc urmatoarele categorii de tranzactii:
- tranzactii la vedere, atunci cand executia se face imediat sau in termen de 3 / 7 zile. Aceste tranzactii poarta si denumirea de tranzactii
"cash";
- tranzactii la termen sau cu "reglementare lunara". Executia se realizeaza la o data fixa in cursul lunii.
Aceste ultime tranzactii pot fi:
- ferme, atunci cand partile sunt angajate definitiv pentru plata, respectiv predarea titlurilor;
-conditionate, atunci cand cumparatorul care achita anterior o prima, opteaza intre executarea la termen sau alegerea unei alte date.
Avand drept criteriu natura contului deschis de client la broker, tranzactiile sunt impartite in:
- tranzactii "pe bani gata" care sunt efectuate de catre client in limita contului in numerar detinut de acesta;
- tranzactii "in marja" derulate pe datoria clientului fata de broker, care ii ofera un credit in completarea contului detinut de acesta.
In functie de scopul urmarit, operatiunile de bursa cuprind:
- operatiuni de investire care au ca scop plasarea capitalurilor, modificarea structurii portofoliului sau obtinerea de lichiditati;
- operatiuni de arbitraj, cumpararea unui activ pe o piata si vanzarea in acelasi timp a activului pe o alta piata;
- operatiuni de acoperire (hedging), prin care se urmareste evitarea pierderilor cauzate de o evolutie nefavorabila a cursului unei valori mobiliare sau a portofoliului;
- operatiuni speculative , prin care se doreste obtinerea unui profit din diferenta de curs intre momentul incheierii tranzactiei si momentul lichidarii;
- operatiuni cu caracter tehnic. Acestea sunt efectuate de agentii de bursa si au rolul de a mentine echilibrul sau lichiditatea pietei.
Tranzactii la termen ferm si conditionate - aceste tipuri de tranzactii au ca punct comun faptul ca partenerii stabilesc printr-un acord mutual sa isi indeplineasca obligatiile ce le revin, dupa un anumit timp de la data incheierii tranzactiei (intre 1 si 6 luni).