Swapul pe rata dobanzii este un aranjament intre doua parti prin care fiecare parte este de acord sa efectueze o serie de plati catre cealalta parte la date convenite in viitor pana la scadenta aranjamentului. Platile de dobanzi ale fiecarei parti sunt calculate prin utilizarea unor formule diferite, prin aplicarea termenilor intelegerii la valoarea imprumutului suport al contractului swap.
Imprumutul suport de obicei nu trece de la o parte la alta si serveste numai ca punct de referinta pentru calcularea platilor. Acest lucru inseamna ca pentru ambele parti baza ratei dobazii pentru o datorie este schimbata fara schimbarea obligatiei principale de referinta – imprumutul sau investitia. Platile sunt bazate pe aceiasi valuta.
Un exemplu de plain vanilla IRS (Interest Rate Swap) este urmatorul:
O companie A are nevoie de un imprumut de 100 milioane Euro pe o perioada de 5 ani si ar prefera un imprumut cu o rata fixa a dobanzii pentru a-si putea estima costurile de finantare viitoare insa datorita unui rating de credit scazut aceasta companie poate obtine un imprumut numai cu o rata variabila a dobanzii bazata pe LIBOR+1%. O alta alternativa ar fi sa emita un istrument de datorie cu o rata a cuponului de 10%. O alta corporatie, o banca B are nevoie in acelasi timp de un credit de 100 de milioane de euro tot pe o perioada de 5 ani si prefera un imprumut cu o rata a dobanzii variabila si avand un rating de credit ridicat isi permite sa imprumute la o rata fixa de 8.25% sau o rata flotanta LIBOR. Un schimb reciproc (swap) intre A si B ar reduce platile de rate pentru ambele parti si valoarea imprumutului principal ramane aceiasi fiind folosit pentu calcularea platilor in contul ratei dobanzii. A si B obtin imprumutul fiecare in termenii in care i se acorda si mai apoi schimba intre ele platile in contul ratei dobanzii. Astfel compania A angajeaza imprumutul pe o baza LIBOR+1% in timp ce banca B imprumuta la o baza fixa de 8.25%. Schimbul este de o baza fixa pentru o baza flotanta cu o scadenta de 5 ani. Pentru fiecare termen de plata in viitor se face numai o singura plata si diferenta neta intre platile in aceiasi valuta este cea platita intr-un sens sau altul. Rezultatul schimburilor reciproce de plati in contul ratei dobanzii este faptul ca ambele parti vor trebui sa plateasca dobanda la o rata neta mai scazuta decat le-ar fi accesibila altfel.
Asadar:
1.Compania (A) imprmuta la o rata a dobanzii variabila LIBOR+1%
2.Banca (B) imprumuta la o rata fixa de 8.25%
3.A si B intra intr-un aranjament IRS pentru o valoare a imprumutului de 100 milioane si o perioada de 5 ani prin care A face plati in contul unei rate fixe a dobanzii de 8.25% catre banca B in timp ce banca B face plati in contul unei rate flotante a dobanzii LIBOR +1% catre compania A. compania A plateste o rata mai mare decat cea la care banca B a luat imprumutul insa mai mica decat ar fi putut lua ea insasi acest imprumut. Banca B are un usor avantaj care se datoreaza acceptarii ei de a intra in swap.
In concluzie:
-un swap este un schimb reciproc (swap) de plati ale ratei dobanzii calculate conform unor formule diferite in raport cu aceiasi valoare a capitalului de baza
-in timpul swap-ului nu survine nici un schimb reciproc al capitalului de baza – nu exista fonduri care sa fie date sau luate cu imprumut intre parti ca o componenta a swapului
-platile pentru rata dobanzii sunt de regula reduse la forma neta astfel incat numai diferenta este platita uneia sau alteia dintre parti.
-nici un imprumut sau depozit de baza nu este afectat de swap. Aranjamnetul swap este o tranzactie separata.