Obligatiuni


Obligatiunile sunt valori mobiliare care dau dreptul detinatorului lor la primirea unei dobanzi regulate (cupon) precum si la rambursarea principalului la scadenta. Detinatorii de obligatiuni sunt asimilati creditorilor companiei emitente, spre deosebire de detinatorii de actiuni (actionari) care sunt proprietari ai unei parti din aceasta (in functie de detinere).

Obligatiunile pot fi emise atat de companii cat si de autoritati statale (Trezorerii, municipalitati, alte autoritati), unele din acestea beneficiind de garantia statului sau avand garantia acoperirii prin venituri specifice ce se vor realiza de pe urma finantarii unor proiecte.

Riscul asociat obligatiunilor

Obligatiunile sunt incadrate in categoria titlurilor financiare cu risc scazut deoarece prezinta un grad mai ridicat de recuperare a investitiei facute daca emitentul intampina probleme financiare. Aceasta deoarece, detinatorii de obligatiuni sunt creditorii firmei si au din aceasta cauza intaietate la rambursarea sumelor obtinute printr-o eventuala lichidare. Cele mai sigure obligatiuni sunt considerate a fi obligatiunile guvernamentale, care pot fi emise de trezoreria statului (asa numitele obligatiuni de stat) sau de autoritati locale (obligatiuni municipale). Totalitatea obligatiunilor emise de autoritatile statului, impreuna cu garantiile acordate de acestea pentru imprumuturile contractate de sectorul privat constituie datoria publica. Scadentele acestor titluri difera insa ele sunt emise pentru termene destul de indelugate, ajungand la zeci de ani.

Remunerarea detinatorilor de obligatiuni

Veniturile aduse de obligatiuni pot fi fixe, de unde si numele, dar pot la fel de bine varia conform unei formule. Venitul adus de o obligatiune se numeste dobanda sau cupon. Cuponul poate fi anual, semianual sau lunar, dupa cum decide emitentul. Obligatiunile pot fi emise la valoarea nominala sau la preturi mai mici sau mai mari decat aceasta valoare (caz in care spunem ca se emit cu discount si respectiv cu prima). In cazul obligatiunilor emise cu discount, nu se plateste cupon, detinatorul urmand a primi la scadenta valoarea nominala (valoarea asociata titlului) in timp ce obligatiunile emise la aceasta valoare platesc cupon. Obligatiunile emise la un pret peste valoarea nominala platesc de asemenea cupon si sunt rascumparate la valoarea nominala, in ziua scadentei. Aceste variante de emitere a obligatiunilor exista datorita dobanzilor pe care le platesc: daca rata cuponului este la acelasi nivel ca cea de referinta (a pietei) atunci titlul este vandut la valoarea nominala. Daca dobanzile sunt peste medie, se justifica plata unei prime, in timp ce discountul este aplicat cand dobanzile oferite sunt mai putin atractive decat cele din piata.

Tipuri de obligatiuni

Entitatile publice pot emite certificate de trezorerie (engl. treasury bonds, notes), destinate acoperirii unor deficite de finantare a cheltuielilor publice, avand diferite scadente (in general de peste 1 an). Unele state emit obligatiuni de stat si cu scadente de sub 1 an (engl. treasury bills)

In ceea ce priveste obligatiunile emise de sectorul privat, se disting mai multe tipuri de titluri. Obligatiunile garantate (seecured bonds) au garantii speciale care ii protejeaza pe detinatori in eventualitatea falimentului. Cele care nu au o astfel de garantie specifica sunt numite simplu obligatiuni negarantate (debentures). Obligatiunile pot avea diferite grade de prioritate (seniority) in eventualitatea lichidarii emitentului, ceea ce inseamna ca unii creditori au intaietate in rambursarea sumelor datorate. Dupa posibilitatea emitentului de a le rascumpara inainte de scadenta, obligatiunile sunt rascumparabile (callable bonds) sau nerascumparabile (noncallable bonds).

O forma mai recenta de titluri de credit este reprezentat de obligatiunile ipotecare (mortgage-backed securities). Acestea sunt garantate cu fluxul de numerar provenit din unul sau mai multe imprumuturi ipotecare si sunt mai riscante decat obligatiunile obisnuite, fiind emise de institutiile care acorda imprumuturi ipotecare dar daca dreptul asupra platilor ipotecilor este revandut in piata secundara, atunci si alte entitati pot emite astfel de obligatiuni.

Obligatiuni straine si Euroobligatiuni

Pentru a obtine fondurile de care are nevoie, orice entitate poate emite obligatiuni pe alta piata decat ce de origine, titlurile astfel creste purtand denumirea generica de obligatiuni internationale. Acestea se impart in doua categorii: obligatiuni straine si Euroobligatiuni. Obligatiunile straine (engl. foreign bonds) sunt emise de o companie care are sediul intr-o tara diferita de cea in care sunt vandute titlurile. Obligatiunea este denominata in moneda tarii in care este vanduta. De exemplu, daca o companie franceza vinde obligatiuni in SUA acestea sunt considerate straine. In baza pietei in care sunt vandute, ele au primit diferite nume: Yankee bonds (vandute in SUA), Samurai bonds (cele emise in Japonia de firme non-japoneze) sau bulldog bonds (obligatiuni denominate in lire sterline si emise pe teritoriul Marii Britanii). Euro-bondurile sunt obligatiuni emise in moneda unei tari dar vandute in afara ei; spre exemplu, ‘piata Eurodolarilor' se mai refera si la obligatiunile emise in USD si vandute in afara SUA. Piata londoneza este cea mai mare piata pentru obligatiunile de acest tip. Obligatiunile Euroyen sunt denominate in yeni dar se vand in afara Japoniei in timp ce obligatiunile Eurosterling sunt eurobonduri in lire vandute in afara Marii Britanii.

Pretul si randamentul obligatiunilor

Obligatiunile sunt adesea tranzactionabile prin sistemele burselor de valori sau pe pietele de dealeri sau OTC (over-the-counter) iar dupa emisiune, pretul lor variaza in piata in functie de cerere si oferta, caracteristici (obligatiunea este rascumparabila sau nu, garantata sau nu etc) precum si in functie de rata cuponului si dobanzile din piata obtenabile in cazul unei investitii asemanatoare. Astfel o obligatiune cu un cupon mai scazut decat rata de referinta a dobanzii va avea un pret mai mic decat o obligatiune care ofera un cupon mai avantajos. Pretul impreuna cu cupoanele ce vor fi incasate si valoarea ce va fi rascumparata la scadenta intra in calculul randamentului investitorului (sau rentabilitatea investitiei).

Randamentul curent

Se calculeaza dupa formula: Cupon anual (in valoare absoluta) / Pret *100
si ofera o masura a acoperirii investitiei prin dobanda.

Randamentul pana la maturitate (engl. yield to maturity, YTM) poate fi aflat ca acea dobanda care egaleaza pretul platit pentru o obligatiune cu valoarea fluxurilor de numerar pe care investitorul se asteapta sa le primeasca, fluxuri actualizate cu rata cuponului. YTM este o rata interna de rentabilitate deoarece prin formula de calcul se presupune existenta posibilitatii de a reinvesti sumele incasate la o rata cel putin egala cu rata cuponului, lucru care nu este intotdeauna posibil.

Pretul de cotare al obligatiunilor

In general, pretul obligatiunii are o miscare inversa ratei dobanzii de pe piata, iar fluctuatiile acesteia reprezinta sursa majora de risc a detinatorului de obligatiuni. Acest risc apare datorita faptului ca, daca obligatiunile sunt rambursate numai la scadenta, banii investitorului sunt imobilizati si prin urmare, cu cat este mai indepartata maturitatea titlului, cu atat mai mult va reactiona pretul sau la fluctuatiile ratei dobanzii.

Riscul de neplata si rating-urile

Desi obligatiunile in general promit plata unor sume dinainte cunoscute, exista intotdeauna riscul ca emitentul sa nu isi poata indeplini obligatiile. Desi obligatiunile guvernamentale pot fi considerate ca fiind fara risc din acest punct de vedere, acest lucru nu este valabil si pentru obligatiunile corporative. Daca o companie da faliment, detinatorii obligatiunilor nu mai pot fi siguri ca isi vor recupera investitia. Riscul de neplata in cazul obligatiunilor (default risk) este masurat de mai multe institutii spcializate insa trei dintre ele detin sisteme de evaluare recunoscute si acceptate la nivel mondial, si anume: Moody’s Investor Service, Standard and Poor’s Corporation si Fitch Ratings. Riscul de credit este definit conform unei scale ce cuprinde categorii determinate prin litere. Cel mai bun rating este AAA sau Aaa. Moody-s adauga fiecarei clase de rating sufixul 1,2 sau 3 (ex. Aaa1, Aaa2) in timp ce restul agentiilor semnaleaza modificarile prin semnele + (denota o imbunatatire) sau – (denota degradarea calitatii emitentului). Obligatiunile cu rating BBB (S&P) sau mai bun sunt considerate cu grad investitional (investment-grade) in timp ce titlurile cu rating mai scazut – de exemplu C sau D - sunt incadrate la categoria speculativa (speculative-grade sau junk bonds).

Principalii determinanti ai analizei efectuate pentru a determina bonitatea emitentilor sunt o serie de rate financiare aplicate in analiza financiara:

  • rate de acoperire a dobanzii: sunt comparatii intre profituri si costurile fixe cu dobanzile
  • rate de indatorare – masoara proportia dintre datorii si active sau datorii si capitaluri proprii
  • rate de lichiditate – care compara activele cu pasivele curente
  • rate de profitabilitate – masoara magnitudinea profiturilor fata de active sau capitaluri proprii.

Investitia in instrumente financiare presupune riscuri specifice incluzand fara ca enumerarea sa fie limitativa, fluctuatia preturilor pietei, incertitudinea dividendelor, a randamentelor si/sau a profiturilor, fluctuatia cursului de schimb. Performantele trecute nu reprezinta garantii ale performantelor viitoare ale instrumentelor financiare.

FOREX reprezinta denumirea generica pentru un tip de instrument financiar derivat, inclusiv un contract pentru diferente al carui pret de tranzactionare urmareste fluctuatia unei valute de referinta fata de alta. Tranzactiile FOREX nu necesita detinerea efectiva a activului suport de la baza contractului, nu se finalizeaza cu livrarea activului suport si nici nu creeaza obligatii de livrare ulterioara a activului suport. S.S.I.F. Tradeville S.A. furnizeaza clientilor servicii de investitii financiare in legatura cu instrumente financiare derivate, inclusiv contracte pentru diferente, avand ca active suport, dupa caz, valori mobiliare, indici bursieri si alti indici, valute, metale pretioase sau alte marfuri.

S.S.I.F. Tradeville S.A., B-dul Carol I, nr. 34-36, cladirea International Business Center Modern, etajul 10, sector 2, Bucuresti, 020922, Romania, tel: 0040 21 318 75 55, fax: 0040 21 318 75 57,
Autorizata prin Decizia CNVM nr. 2225/15.07.2003

Email: helpdesk@tradeville.eu
Tel: 021 318 7555 (L - V: 9:00 - 18:00)
Live Help

Nume si prenume
(*)
Email
(*)
Telefon
(*)
Sunt interesat
(*)

(*) Toate campurile sunt obligatorii. Date cu caracter personal (detalii)