Alibaba, cea mai mare listare la bursă din istorie? Cum poți deveni acționar

Data: 09/15/2014

Listarea la Bursa din New York a retailerului asiatic online Alibaba are toate argumentele pentru a stabili un nou record, putând fi cea mai mare listare din istorie. Estimată la peste 160 mld. USD, compania a atras atenția investitorilor romani în căutare de noi oportunități pentru plasarea banilor. Merită să cumperi?

Fenomenul chinezesc al internetului este prezentat începând cu 8 septembrie investitorilor și analiștilor financiari din lumea întreagă. Timp de câteva zile responsabilii grupului Alibaba fac incojurul lumii – trei continente și 100 de reuniuni - ca să evalueze exact interesul pe care-l suscită firma și ca să-i poată stabili prețul exact de intrare la bursă. Este de așteptat ca oferta să atragă peste 21 mld. USD în cazul în care prețul final va fi în limita de sus a intervalului de preț anunțat (60-66 USD/acțiune). Alibaba va depăși astfel cifrele Facebook din 2012 (16 mld. USD). Dacă acționarii actuali își exercită opțiunile suplimentare ar putea să atace recordul stabilit de Bank of China în 2010 (22,1 mld. USD). Inițiată în urmă cu o săptămână, oferta s-ar putea încheia pe 18 septembrie, fiind deja zvonuri că interesul pentru acțiunile companiei este destul de ridicat.

Teza investiției în Alibaba ar fi potențialul enorm de creștere al pieței de comerț electronic din China, precum și îmbunătățirea procentului total perceput de grup din volumul tranzacțiilor derulate, ceea ce ar genera o dinamică exponențială a cifrei de afaceri și automat profituri în creștere. Ca exemplu, în trimestrul al doilea din 2014, Alibaba a generat o creștere cu 46% a veniturilor totale, la 2,54 mld. USD, în timp ce profitul net a fost de 1,99 mld. USD, fiind impulsionat și de marcarea unor investiții, iar în ultimele 12 luni, grupul a generat o cifră de afaceri de 9,37 mld. USD (+51,8%) și un profit net de 5,05 mld. USD (+182%).

Fondat în 1999, grupul Alibaba operează un ecosistem de platforme on-line sau  mobile, prin care intermediază peste 80% din comerțul electronic din China. Prin serviciile sale, cumpărătorii și vânzătorii reușesc să se descopere și să încheie relații comerciale, iar principalele surse de venit pentru companie sunt generate din publicitate sau din comisioanele pe tranzacții. Holdingul Alibaba este pentru China ceea ce Amazon, eBay, Pay Pal și Yahoo reprezintă împreună pentru SUA. Anul trecut, tranzacțiile comerciale intermediate de Alibaba au fost de 248 mld. USD, depășind cifrele combinate ale Amazon și eBay.

Grupul operează o varietate de platforme, dintre care se remarcă Taobao, cel mai mare site de tranzacții între persoane și al treilea cel mai vizitat din China în ultimele luni, și Tmall, o platformă de vânzări către retail, prin care branduri cu renume ajung la clienți. Alibaba deține și Alipay, care controlează aproximativ 50% din piața de plăți on-line din China, având peste 300 milioane de utilizatori și administrează al patrulea fond monetar al lumii (Yu’e Bao), cu active de peste 84 mld. USD. Momentan nu face parte din IPO, dar ar putea să revină în grup. Alibaba are în prezent un contract prin care primește 49,9% din profitul brut al Alipay. Recent, Alibaba a lansat sau a achiziționat companii din domeniile cloud computing, media, micro-blogging, retail classic și o echipă de fotbal.

În prezent, cei mai mari acționari sunt SoftBank (34%), Yahoo! (22,5%), fondatorul Jack Ma (8,9%) și co-fondatorul Joseph Tsai (3,6%).

Poți solicita aici raportul de analiză al grupului Alibaba, întocmit de specialiștii Tradeville.

Înapoi la Articole bursiere


Conturi Demo Gratuite
Invata fara risc sa tranzactionezi
Demo Actiuni la BVB DEMO CFD PE FOREX

EDUCATIE

CURSURI
WEBINARII

VEZI CE FEL DE INVESTITOR ESTI

COMPLETEAZA CHESTIONARUL

Investitia in instrumente financiare presupune riscuri specifice incluzand fara ca enumerarea sa fie limitativa, fluctuatia preturilor pietei, incertitudinea dividendelor, a randamentelor si/sau a profiturilor, fluctuatia cursului de schimb. Performantele trecute nu reprezinta garantii ale performantelor viitoare ale instrumentelor financiare.

S.S.I.F. Tradeville S.A. faciliteaza accesul la servicii de investitii financiare in legatura cu contracte pentru diferente (CFD), avand ca active suport, dupa caz, valori mobiliare, indici bursieri si alti indici, perechi valutare (FOREX), metale pretioase sau alte marfuri. Orice referiri la FOREX care ar putea sa apara in informatiile de pe site au in vedere piata Forex sau CFD pe FOREX, fiind exclusiv informatii de piata care privesc activul suport al instrumentului CFD pe perechi valutare. CFD este singurul instrument financiar derivat pe pietele externe promovat de catre S.S.I.F. Tradeville S.A.

S.S.I.F. Tradeville S.A., B-dul Carol I, nr. 34-36, cladirea International Business Center Modern, etajul 10, sector 2, Bucuresti, 020922, Romania, tel: 0040 21 318 75 55, fax: 0040 21 318 75 57, Autorizata prin Decizia CNVM nr. 2225/15.07.2003

Email: helpdesk@tradeville.eu
Tel: 021 318 7555 (L - V: 9:00 - 18:00)
Live Help

Nume si prenume
(*)
Email
(*)
Telefon
(*)
Sunt interesat
(*)

(*) Toate campurile sunt obligatorii. Date cu caracter personal (detalii)